Olimpia Satu Mare a fost învinsă, sâmbătă, acasă, de CS Afumați cu 0-2, în meciul etapei a 6-a din cadrul Ligii a 2-a la fotbal.
„Galben-albaștrii” au făcut astăzi un meci slab, nu au avut șuturi pe poartă în prima repriză, decât două faze, Mureșan (min 11) a reluat cu capul din 8 metri peste poartă și Pop (min 36) a trimis mingea din lovitură liberă în brațele portarului.
În schimb oaspeții și-au creat câteva ocazii, Ștefan Vasile a încercat o foarfecă, dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Muntean, iar Dedu (min 22) a trimis cu capul peste poartă. După aceste ocazii, Mureșan l-a faultat în careu pe Dedu, CS Afumați a primit o lovitură de pedeapsă pe care Vlada a transformat-o fără probleme, scor 0-1.
Elevii lui Selymes au avut primul șut pe poartă în partea a doua a jocului când Pop (min 49) a șutat slab și Marinescu a reținut. Și Lousamba a încercat să egaleze printr-un lob, dar fără succes.
Oaspeții au continuat să atace, Onea ( crescut la LPS Satu Mare de Dacian Nastai) a fost foarte aproape de a majora scorul, a scăpat singur cu portarul (min 60), dar balonul a trecut pe lângă poartă. Poarta lui Muntean a fost pusă în pericol și de Perju (min 65) care a executat o lovitură liberă de la 18 metri pe care portarul Olimpiei a scos-o de la rădăcina barei.
Olimpia a rămas în 10 oameni preț de 5 minute, deoarece Brata (min 78) a fost faultat de Băniță, acesta din urmă l-a călcat urât de tot cu crampoanele pe gambă. Odată reintrat în teren, Brata a primit mingea, poarta a fost goală, a încercat să șuteze, Marinescu a scăpat balonul, a intra în Lousamba, iar acesta din urmă a înscris. Golul a fost anulat deoarece centralul a considerat ca fiind fault la portar.
Câteva minute mai târziu Pop(min 91) a fost faultat clar în careu, dar sătmărenii nu au primit penalty, însă Tibi Selymes a fost trimis în tribună pentru proteste.
Înainte de finalul partidei, Burlacu (min 90+3) a scăpat singur cu portarul și a înscris la colțul lung al doilea gol.
„Nu știu de ce nu am făcut ce trebuia să facem. Abia din a doua repriză am început. Prima repriză am jucat slab. În schimb a doua repriză ne-am creat câteva ocazii, dar domnu arbitru ne-a făcut harcea parcea a doua repriză. Un gol anulat, un penalty neacordat și plus câteva faulturi în preajma careului. Dacă ne uităm la Brata, a zis că au dat genunchi în genunchi, dar piciorul lui Brata de la genunchi în jos e numai crampoane. Până nu vom avea un arbitraj, nu vreau altceva decât să fie corect, și acasă și în deplasare, nu vom avea nici o șansă să avansăm. Păcat de copiii aceștia care muncesc și vor să crească. Nu avem continuitate în joc și în rezultate. Trebuie să fie răbdare la început ca să avem continuitate, să vină să joace și ei mai mult, să aibă ritm de joc. Dacă nu există răbdare nu faci nimic. Cu șmecheriile nu poți să faci fotbal. Fără muncă nu ai cum să ajungi niciodată nicăieri. Mi se pare ceva ieșit din comun ce se întâmplă în orașul acesta, în jurul echipei..am auzit multe, dar numai arbitraje din acestea nu se poate. Măcar acasă să avem un arbitraj corect.”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tibor Selymes.
Olimpia Satu Mare – CS Afumați 0-2 (0-1)
Marcatori: Marian Vlada 0-1 (min. 38 penalty) / CS Afumați
Dorin Burlacu 0-2 (min 90+4) / CS Afumați
Olimpia: Fl. Munteanu - Duruş, Fl. Mureşan (cpt), Hlinca (’65 Copaci), Brata - V. Pop, R. Rus (’46 Lukacs), Bura, Miholca, Ben Khalifa (’46 Ayoub)– Lusamba.
Afumaţi: Marinescu - Baniţă, Robicek, Rz. Patriche (cpt.), Perju, Vas. Olariu, Tudorache (’82 N. Vasile), Rz. Avram (’71 Burlacu), Vlada, Şt. Vasile (’54 Onea), Mug. Dedu.
Olimpia va disputa următoare etapă în deplasare la Călărași.