Olimpia Satu Mare a bifat a doua victorie cu Ritli pe banca tehnică, de această dată „galben-albaștrii” au obținut cele trei puncte în deplasare la Târgu Jiu în fața formației Pandurii pe care au învins-o cu 0-1 în etapa a 10-a din cadrul Ligii a 2-a la fotbal.
Elevii lui Zoltan Ritli au avut din nou poftă de joc și în primele minute ale primei reprize au pus puțin în dificultate poarta apărată de Popescu. Brata și Munteanu au fost cei care au încercat să deschidă scorul, dar mingea nu a vrut să intre în poartă.
Repriza secundă a început cu șansa gazdelor, Rus (min 48) a șutat de la 8 metri direct în brațul lui Muntean, iar câteva minute mai târziu același rus a trimis cu capul din 5 metri peste transversală.
După ratările celor de la Pandurii, sătmărenii au deschis scorul prin Lusamba (min 57).
Aproape de finalul partidei, gazdele au rămas în zece jucători, Maxin s-a accidentat și nu a mai putut să revină pe gazon, nu au mai fost ocazii și Olimpia a obținut cele 3 puncte puse în joc.
Datorită victoriei de astăzi, Olimpia Satu Mare a urcat până pe locul 12 în clasament cu 13 puncte.
Pandurii Târgu Jiu – Olimpia Satu Mare 0-1 (0-0)
Marcatori – Oliver Lusamba (min.57) 1-0/ Olimpia Satu Mare.
Pandurii: D. Popescu – Vodă (46’ Maxin), Turda, D. Lung (cpt.), D. Drugă, Dănăricu, Brînzan, Şut (73’ Pîrvulescu), Dodoi (73’ Șendroiu), Cip. Rus, Bujor.
Olimpia: Fl. Muntean - Cr. Munteanu, R. Rus, D. Muntean, Duruş, Miholca, Hlinca, Vas. Pop, Lusamba (90+1 Villand), Jurj (85’Bura), Brata (cpt.).
Stadion: Minerul (Motru - Gorj). Arbitru: Dorin Petru Voina (Reşiţa); Asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi) şi Cosmin Vătămanu (Bucureşti).
Sătmărenii vor juca marți, în meciul din Cupa României, în deplasare la Cluj cu Universitatea, iar sâmbătă, 7 octombrie vor primi vizita formației ASU Poli TImișoara.