Locale Altele
Joi, 18 Octombrie 2018
Joi, 18 Oct 2018
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Victorie meritată obținută de Olimpia pe teren propriu
Veronica Hodas  - Sambata, 11 Noiembrie 2017

Olimpia Satu Mare a obținut o victorie meritată, sâmbătă, pe teren propriu, în meciul etapei a 17-a din cadrul Ligii a 2-a la fotbal. Olimpia Satu Mare a învins pe  Dacia Unirea Brăila cu 3-2. Înainte de startul partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria celui care a fost Daniel Prodan.


Sătmărenii și-au dorit cu orice preț să obțină cele trei puncte, iar asta s-a văzut în jocul lor de astăzi. În prima repriză oaspeții au fost primii care au avut o ocazie mare, Iosofache (min 11) printr-o acțiune individuală, a pătruns în careu și unu la unu cu portarul a șutat puțin pe lângă bară. Trei minute mai târziu Lusamba a reluat cu capul pe lângă poartă. Ocaziile „galben-albaștrilor” au tot continuat să apară, Brata a bătut o lovitură de corner, Lusamba a reluat cu capul din 6 metri, iar Țicrea a deviat mingea în transversală.


Au urmat apoi două faze importante Alex Pop (min 27) l-a pus in dificultate pe portarul Olimpiei, dar acesta a respins mingea, sătmărenii au preluat rapid balonul, Jurj (min 27) a ajuns în fața porții lui Țicrea a șutat slab din marginea careului, portarul a respins greșit și Lusamba a deschis scorul fără probleme.


Brăilenii au restabilit egalitatea prin șutul frumos a lui Frunză (min 39) de la 20 metri lângă bară, iar aproape de finalul primei reprize, Brata (min 41) l-a faultat pe Iosofache în careu și Frunză a majorat scorul pentru oaspeți prin lovitura de pedeapsă. Scorul la pauză, 1-2.

Repriza secundă a început bine pentru formația noastră care a restabilit egalitatea, Miholca a șutat slab la poartă, Țicrea a respins din nou greșit, iar Jurj (min 50)a fost pe fază și a trimis la colțul scurt. După ce Muntean (min 56) și Lusamba (min 59) au avut și ei șansa de a înscrie, „galben-albaștrii” au avut, în interval de câteva minute, cinci lovituri de corner, iar ultimul a a fost cu noroc. Brata a bătut bine, Lusamba (60’) s-a înălțat de la 6 metri și a marcat al 3-lea gol și ultimul al acestei partide.

Alex Pop (min 77) a șutat singur din 10 metri pe lângă poarta lui Muntean, iar Pop al Olimpiei (min 90+2) a șutat și el pe lângă. Partida s-a încheiat cu victoria sătmărenilor, tabela indicând scorul de 3-2.

„Echipa Brăilei e o echipă foarte bună și cred că e cea mai omogenă echipă din Liga a 2-a și au aproape 40 de goluri marcate. Eram conștienți că dacă vroiam să scăpăm din zona periculoasă astăzi trebuia să câștigăm neapărat. Am avut o primă repriză destul de bună, dar din păcate și astăzi greșelile individuale ne-au costat. Avem meciuri în lanț în care greșelile individuale își pun amprenta asupra rezultatului sau jocului. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru că au dat dovadă că sunt un grup puternic și au caracter. În a doua repriză au demonstrat acest lucru, s-au dăruit, au fost agresivi și erau conștienți că suntem într-o poziție în care putea fi viitorul nostru la mijloc. Dacă cumva pierdem intram în zona periculoasă și după toate problemele pe care le-am avut foarte greu puteam ieși de acolo. Având în vedere că avem încă patru etape cu echipe bune. E o victorie meritată având în vedere jocul din a doua repriză și îi felicit pe toți jucătorii. Avem probleme pe unele posturi în care efectiv nu avem jucători pe postul respectiv. Pe Dumitru Muntean l-am înnebunit cred că de când sunt antrenor a jucat toate posturile ofensive. Căutăm soluțiile cele mai bune și să vedem unde avem minusuri ca să punem jucători care pot să facă față. Trebuia să risc... Legat de Vasile Pop sunt nemulțumit de el, de atitudinea lui. Pop are calități foarte bune ofensive, de viteză, dar aștept mult mai mult de la el. Trebuie mai multă agresivitate. Mă bazez pe el în continuare și aștept mult mai mult de le ei”, a declarat antrenorul Olimpiei, Zoltan Ritli.




Olimpia Satu Mare – Dacia Unirea Brăila 3-2 (1-2)

Marcatori – Oliver Lusamba ( 27’) 1-0 / Olimpia Satu Mare

Sorin Frunză (39’) 1-1, 1-2 (penaty 41’) / Dacia Unirea Brăila

Sergiu Jurj (50’) 2-2 / Olimpia Satu Mare

Oliver Lusamba (60’) 3-2 / Olimpia Satu Mare

Olimpia: Fl. Muntean - Duruş, Hlinca, Cr. Munteanu, Brata (77’ Pop), Miholca, R. Rus, Villand, D. Muntean (cpt.), Lusamba, Jurj (89’ Cubaș).

Dacia Unirea: Ţicrea - Gab. Niţă, Ghiocel (69’ Banyoi), Covaciu, Frunză (cpt.), Iosofache (46’ Olenic), C. Mihai, Puia (46’ Oprea), C. Roşu, Ol. Bucur, Al. Pop.

Stadion: Olimpia (Satu Mare);Număr spectatori - 150
Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenţi: Ovidiu Timar (Marghita) şi Casian Băla (Arad).

Tags: olimpia satu mare  victorie  dunarea unirea braila  
964 vizite
Distribuie pe

Noa, n-o ieșit jmekeria! Echipa de baschet CSM Satu Mare îl dă afară pe antrenor după două etape.
Marti, 16 Octombrie 2018
Se pare că sătmăreanca Flavia Ferenczi, care nu a avut loc în echipa de ”vedete” cu salarii umflate de la CSM Satu Mare, a pus capăt, cel puțin deocamdată...   continuare

Judoka Miguel Codreanu, campion la turneul internațional din Serbia
Luni, 15 Octombrie 2018
Judoka de la CSM Satu Mare au concurat, sâmbătă, 13 octombrie, la un turneu internațional în Beocin, Serbia.   continuare

Câștigătorii concursului de karting „Recordul Pistei”
Luni, 15 Octombrie 2018
Iubitorii de karting au participat duminică la un nou concurs organizat de Karting Ciuperceni, „Recordul Pistei”.   continuare

„Recordul Pistei”, duminică, la Karting Ciuperceni
Sambata, 13 Octombrie 2018
Karting Ciuperceni Satu Mare organizează un nou concurs. De această dată este vorba de Concursul „Recordul Pistei” care va avea loc duminică, 14 ocotmbrie de la ora 13.00.   continuare

Sentierri Satu Mare, vicecampioană mondială la futsal
Vineri, 12 Octombrie 2018
În perioada 8-12 octombrie, în Olanda s-a desfășurat cel mai mare turneu de fotbal din lume destinat exclusiv angajaților de stat (World Police Indoor Soccer Tournament).   continuare