Locale Altele
Sambata, 5 Octombrie 2024
Sam, 5 Oct 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Mani Gyenes este pregătit pentru o nouă aventură la Raliul Dakar
Veronica Hodas  - Joi, 21 Decembrie 2017

După cum ne-a obișnuit, în fiecare an, în luna decembrie, riderul sătmărean, Mani Gyenes, alături de Tamas Ilonczai susțin o conferință de presă prin care ne anunță cu bucurie despre faptul că urmează să concureze la o nouă ediție a celui mai dur raliu din lume, Dakar.

Mani Gyenes va face parte și de această dată din echipa Autonet Motorcycle Team și este pregătit să concureze pentru a opta oară la Raliul Dakar și speră să se întoarcă cu bine acasă „și să obțin un rezultat cât se poate de bun și să îmi îmbunătățesc rezultatele de până acum.Cel mai bun rezultat a fost locul 14 la general, iar acum aș vea să ajung mai sus”. Riderul nostru își mai dorește să câștige pentru a treia oară la clasa Marathon.

Dakar 2018 va fi a zecea ediție găzduită de America de Sud și se va întoarce, după o pauză de cinci ani, în Peru care, alături de Argentina și Bolivia, vor fi cele trei țări de pe traseul raliului.

Concurenții vor lua startul din Lima (Peru) unde vor concura 6 etape, după care vor trece în Bolivia pentru alte 4 etape și unde vor avea și o zi de odihnă la 3.600 m altitudine, apoi se vor îndrepta spre Argentina. De această dată finish-ul va avea loc mai departe de Buenos Aires, mai exact la Cordoba.

Se pare că cea de-a 40-a ediție a rally-raid-ului va fi ceva mai dificlă decât cele de până acum deoarece organizatorii au pregătit trasee speciale. Concursul va cuprinde peste 9.000 de kilometri și 14 etape. În primele șase etape, riderii vor avea parte de nisip în fiecare zi și pentru prima dată în istoria Dakarului vor avea de parcurs o secțiune de 100 km dune de nisip.

„Cea mai grea etapă va fi în Argentina în zona Belem - 280 km probă specială, dar din cauza căldurii și a nisipului fin va fi o zi foarte grea și acolo trebuie să fi pregătit foarte bine fizic. Nu prea mă bucur că ajungem iar în Bolivia, deoarece acolo, de fiecare dată s-a anulat o probă din cauza vremii. Acolo mereu a plouat și e foarte frig din cauza altitudinii. Sunt pregătit să trec și peste aceste greutăți.”, a adăgat Mani.

Mani va merge cu aceași motocicletă pe care a primit-o de la Consiliul Județean în anul 2015. Motocicleta a fost desfăcută bucăți înainte de concurs și totul este nou, mai puțin cablurile.

Gyenes va pleca pe 31 decembrie din București spre Amsterdam, acolo unde se va întâlni cu cei doi colegi ai săi Laszlo Olah și Szabolcs Racz, care au fost alături de el și anul acesta. Cei trei vor ajunge în Lima tot pe 31 decembrie la ora 19.00. Prima zi a anului 2018 va fi liberă, în 2 riderul Autonet Motocycle Team își va lua motocicleta din port și mașina de asistență, pe 4 vor avea loc verificările tehnice și administrative.

Ceremonia de deschidere va fi pe 6 ianuarie de unde vor pleca în probă de legătură și vor avea de parcurs primii 31 de km de probă specială. Cea mai lungă probă va fi de 900 km, iar cea mai lungă probă specială 498 km.

Consiliul Județean și Local au refuzat să îl sprijine

Se pare că în acest an Emanuel Gyenes a făcut solicitare la Consiliul Județean și la Consiliul Local. „Am făcut o cerere, dar nu mi s-a aprobat. Nu au vrut să mă ajute, iar eu nu am mai insistat.” Suma pe care a solicitat-o a fost 10.000 de euro de la fiecare, o sumă mică având în vedere că o participare la Dakar este peste 100 mii de euro.

Principalii susținători ai campionului sătmărean sunt Autonet Import, Schlemmer Group, Motul și Pirelli.

Autonet și-a întărit poziția de lider pe piață

Directorul de marketing al Autonet, Tamas Ilonczai a menționat că în acest an Autonet a crescut cu 15-16% față de anul trecut și a reușit să își întărească poziția de lider pe piață.

„De trei ani am urcat și pe locul 1 la capitolul de cea mai mare firmă din județ, ceea ce este legată de cifra de afaceri”.

Autonet a ajuns la un număr de 1.450 angajați la nivel de România.

 

Tags: dakar 2018  mani gyenes  
2624 vizite
Distribuie pe