La Racşa a fost inaugurată sâmbătă o nouă şi modernă sală de sport, investiție de 6,2 milioane lei construită cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții și ridicată în timp scurt.
Cei mai bucuroşi au fost copiii, care au oferit celor prezenți un meci demonstrativ de handbal, sub ochii atenți ai foștilor mari handbaliști Cornel Oțelea și Vasile Stângă.
Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Toma Betea, de vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran.
La eveniment au mai participat preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, senatorul Gabriel Leş, vicepreşedintele ANPM, Radu Roca, prefectul Darius Filip, primari şi viceprimari din zonă, consilieri județeni şi locali.
Un grup de copii îmbrăcați în portul popular al Țării Oașului a constituit pata de culoare şi de autentic a evenimentului.