Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Fete faine şi volei pe plajă la Satu Mare
Florin Răchitan  - Luni, 27 Iulie 2009

În cursul acestei săptămâni, baza Beach Sport de la ştrandul sătmărean găzduieşte calificările pentru finala Campionatului Naţional de Volei pe Plajă, competiţie rezervată fetelor.


 

În primele zile se înfruntă cadetele sub 16 ani, urmând ca la mijlocul săptămânii să intre în competiţie junioarele şi senioarele, iar la sfârşitul săptămânii vor fi organizate semifinalele la fiecare categorie de vârstă, câştigătoarele urmând să participe la finalele ce vor avea loc la Mamaia, la mijlocul lunii august.


 

La calificările din Satu Mare s-au înscris mai multe echipe locale, dar şi din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Lugoj, înscrierile continuând până miercuri pentru junioare şi senioare.
 

 

Meciurile se desfăşoară de dimineaţa până seara, iar accesul spectatorilor la baza Beach Sport este gratuit, organizatorii asigurând muzică antrenantă în timpul zilei şi petreceri pe diferite teme, cu specialităţi culinare din diverse ţări europene, în fiecare seară.


Tags: volei  plaja  strand  satu mare  
18157 vizite
Distribuie pe