Locale Altele
Marti, 18 Iunie 2019
Marti, 18 Iun 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Festivalul Bucurie în Mișcare în week-end, în Piața 25 Octombrie
Elena Nicolae  - Joi, 6 Iunie 2019

Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge în weekendul acesta la Satu Mare. Asociația Cutezătorii Munților, partenerul local de organizare al evenimentului, a pregătit pentru cele două zile de festival o serie de momente care îi vor bucura pe participanți.

Astfel, echipa Cutezătorii Munților organizează, special pentru Bucurie în Mișcare, a 10-a ediție a evenimentului ,,Mers sportiv în orașul tău” - amatorii care se vor afla în Piața 25 Octombrie sâmbătă, imediat după deschiderea evenimentului, vor avea la dispoziție două trasee de 6 km, respectiv 2 km. „Mersul sportiv este un sport nepretențios, potrivit oricărei categorii de vârstă, chiar și celor cu condiției fizică mai redusă, copiilor și vârstnicilor, deopotrivă. La această a 10-a ediție venim cu o provocare adresată tinerilor dornici de alergare: pe traseul de 2 km vom da startul unei curse de alergare în ștafete mixtede câte 3 tineri, dintre care minim o fată, vârsta recomandată fiind între 14-35 ani”, spune Felicia Hrihorisan, de la Cutezătorii Munților.

Caiacul pe Someș revine la Bucurie în Mișcare, după succesul extraordinar pe care l-a avut la ediția de anul trecut. Inițierile în caiac vor fi disponibile în ambele zile de festival, între orele 12 și 16, iar cei mai competitivi și curajoși își vor putea aduna forțele și demonstra cele învățate în cadrul concursului ,,Caiac în familie”, ce va avea loc duminică, 9 iunie, începând cu ora 16.00.

O noutate a ediției din acest an o reprezintă majoretele - ziua de duminică va fi deschisă în pas de defilare de trupa de majorete a Școlii Gimnaziale nr.10, iar la închiderea evenimentului, la 19.30 ne vom lua ,,la revedere” alături de trupa de majorete a Școlii Gimnaziale Vetiș.

În prima zi a evenimentului vor ajunge la festival în jur de 80 de copii din mediul rural, de la școlile din Paulești și Doba, județul Stau Mare, iar în a doua zi aproximativ 50 de copii de la școala din Muntele Rece, județul Cluj, drept răsplată pentru că au participat la competiția „Fă mișcare în pauza mare”. Ei fac parte din cei peste 1300 de elevi din 31 de școli de la sat care vor participa la cele 13 festivaluri Bucurie în Mișcare organizate anul acesta și se vor alătura, astfel, zecilor de mii de copii, tineri și adulți așteptați să ia parte la cea mai mare campanie de promovare a mișcării în masă din țara noastră.

„Promovarea unui stil de viață sănătos este o prioritate în strategia noastră de responsabilitate socială și ne bucurăm să fim parte din festivalurile Bucurie în Mișcare, pentru al cincilea an consecutiv. Copiii de toate vârstele descoperă prin joacă cât de importantă este mișcarea și, în plus, le oferim posibilitatea de a-și testa abilitățile pentru a afla ce sport li se potrivește”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Bucurie în Mișcare oferă în premieră părinților și profesorilor care participă la festival posibilitatea de a testa gratuit înclinația copiilor între 5 și 16 ani către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 țări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat.

Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.

Iată ce se va întâmpla în cele două zile de Bucurie în Mișcare Satu Mare:

SÂMBĂTĂ, 8 IUNIE

10.00 Deschiderea oficială a evenimentului

10:15 Flashmob, cu Bachata Feeling

10:30 Mers sportiv în orașul tău

10.30 Înscrieri ștafete alergare 3X 700m (zona dig Someș)

10:45 Start ștafete alergare

12:00 Latino Dance - prezentare demonstrativă a dansatorilor de la Loga Dance School

12:00 Inițiere în caiac pe râul Someș, cu Caiac SMile

12:15 Premiere proba de ștafetă

12:30 Spectacol interactiv pentru copii, cu Caravana Anima

13:15 Flashmob cu Bachata Feeling

13:30 Aerobic Dance, cu trupa Școlii Gimnaziale Păulești

14:00 Street dance, cu Crazy Dancers Crews

14:15 Cross Training (antrenament fitness), cu Arnold Moroz - PrimaGym

15:00 Bike for Food /Pedalezi și ești răsplătit cu ceva bun! - Cutezătorii Munților

15:00 Invitație la Zumba, cu Brigitte Tertan

15:30 Înscriere Crosul copiilor (zona Pasaj Coposu)

16:00 Start Crosul copiilor (Piața Libertății)

17:00 Kangoo Masterclass, cu Kangoo Jump România

18.30 Premiere Crosul copiilor

19.00 Invitație la Zumba, cu Bea Mezei

DUMINICĂ, 9 IUNIE

10.00 Deschiderea zilei cu trupa de majorete a Școlii Gimnaziale nr.10 din Satu Mare

10:15 Flashmob, cu Bachata Feeling

11:00 Zumba, cu Andrea Jeromos - Energy Kardio Club

12:00 Demonstrație de judo - C.S. UNIO Satu Mare

12:00 Inițiere în caiac pe râul Someș, cu Caiac Smile

13:15 Demonstrație a trupelor de intervenție ale Jandarmeriei

14:00 Concursuri de biciclete. Concurs de îndemânare + slowbike

15.00 Bike for Food- Pedalezi alături de Cutezători și ești răsplătit cu ceva bun!

15:30 Trial demonstrativ, cu Pro Racers. Premiere concursuri de biciclete.

15:30 Înscriere concurs „Caiac în familie”, cu Caiac Smile

16:00 Street Dance, cu Crazy Dancers Crews

16:00 Concursul „Caiac în familie”, cu Caiac Smile

17:00 Prezentare moment artistic, cu elevii Școlii de dans Bachata Feeling

17.15 Flashmob, cu Bachata Feeling

18:00 Cross Training - antrenament de fitness, cu instructorii PrimaGym

19:00 Premiere concurs „Caiac în familie”

19.30 Închiderea oficială a evenimentului cu trupa de majorete a Școlii Gimnaziale Vetiș.

Pe parcursul celor două zile:

SportAnalytik-testarea abilităților sportive ale copiilor.

Cățărare pe panou, turneu de fotbal cu C.S.Primavera Satu Mare, tir cu arcul, concursuri și jocuri sportive diverse (activități pentru copii și tineri între 11-18 ani): fotbal target, schi pe asfalt, fun tenis, limbo, ștafetă, acqua challenge și alte surprize.

ZONA ECO

Grădina Stea - expoziție de legume bio produse de Asociația Stea

Standul Fresh Life – răcoritoare naturale

Cu sprijinul Kaufland România, anul acesta festivalurile Bucurie în Mișcare se desfășoară în perioada 4 mai-16 iunie după următorul program:

4-5 mai - Timișoara

11-12 mai - Craiova și Roman

18-19 mai - Galați și Arad

25-26 mai - Râmnicu-Vâlcea

1-2 iunie - Constanța, Reșița și Târgoviște

8-9 iunie - Bacău și Satu Mare

15-16 iunie - Sighetu Marmației și Alexandria

Despre Bucurie în Mișcare

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

Nu facem suficientă mișcare - mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm - socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară - în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.

 

480 vizite
Distribuie pe