Locale Altele
Luni, 16 Septembrie 2019
Luni, 16 Sept 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Jandarmul Vlăduț Bărbos locul 2 la competiția CrossFit Transylvania Throwdown
Veronica Bretan  - Marti, 20 August 2019

În acest sfârşit de săptămână, platoul Corneşti de lângă Tîrgu Mureş a găzduit cea de-a III-a ediție a competiţiei de CrossFit, Transylvania Throwdown la care au participat peste 100 de atleți printre care și sătmărenii Vlăduț Bărbos și Bogdan Andreica care au reprezentat Energy Kardio Club.


Transylvania Throwdown este un proiect care unește reprezentanți din patru orașe, Cluj, Arad, Târgu Mureș și Târgu Secuiesc de la cele mai importante săli de sport din Transilvania, iar la competiție poate participa orice sportiv indiferent de vârstă și sex.

Competiția de la Târgu Mureș a adunat la start cei mai buni atleți din țară care și-au măsurat forțele la două categorii Scaled (fete/băieți) și RX fete/băieți). Sportivii au de trecut prin probe de rezistență, forță, gimnastică și echilibru.


Plt. Vlăduț Bărbos a concurat la categoria Scaled alături de alți 16 concurenți, iar după două zile de probe a reușit să obțină locul 2, iar Bogdan Andreica a încheiat pe locul 9.

Vlăduț a declarat că a fost un concurs extrem de solicitant atât fizic, cât și psihic.  „Concursul a fost unul extrem de solicitant atât fizic, cât și psihic, probele fiind prezentate doare cu o zi înainte de concurs. Am concurat la categoria Scaled băieți alături de sportivi foarte bine pregătiți de la diferite săli de crossfit afiliate din țară. Am pornit cu gândul să dau tot ce e mai bun din mine, deoarece pentru asta m-am antrenat din greu, dorind să câștig sau să ocup măcar un loc pe podium. Faptul că la ediția trecută din iunie de la Arad am ocupat locul 4, la egalitate de puncte cu locul 3 , m-a ambiționat să muncesc mai mult. Dat fiind faptul că practic acest sport doar de 1 an sunt oarecum mulțumit de rezultat însă am pretenții mai mari pe viitor și îmi doresc să ajung la un nivel tot mai ridicat. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și cu care mă antrenez zilnic.”


De asemenea, concurenții au fost plăcut surprinși și de faptul că în zona de desfășurare a concursului s-au adunat mai multe persoane care i-au urmărit cu plăcere pe concurenți și tocmai de aceea, Vlăduț îi îndeamnă pe toți să practice acest sport.

Tags: vladut barbos  crossfit  transylvania throwdown  
1881 vizite
Distribuie pe