Locale Altele
Vineri, 20 Mai 2022
Vin, 20 Mai 2022
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cupa Incluziunii prin Șah, sâmbătă la Satu Mare
Asociația Stea  - Marti, 29 Martie 2022

Asociația Stea, în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah Gambit Huși și Școala Gimnazială "Lucian Blaga" Satu Mare, organizează sâmbătă, 02 aprilie 2022, la Satu Mare, competiția de șah intitulată „Cupa incluziunii prin șah – Satu Mare”. 

Evenimentul are ca scop crearea de oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copii provenind din diferite medii sociale, promovând solidaritatea și incluziunea socială a celor aflați în dificultate.

Printre participanți sunt așteptați și 50 de copii și tineri din județele Satu Mare, Iași și Suceava, care sunt implicați din octombrie 2021 încoace în programul de dezvoltare personală prin șah derulat în cadrul proiectului “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah”.

La competiție sunt invitați să participe sportivi legitimați și nelegitimați de la cluburi de șah din regiunea de Nord-Vest a țării, cu vârste între 6 și 19 ani.

Sportivii au posibilitatea de a se înscrie la următoarele categorii :

OPEN A –  pentru avansați:  sub 10 ani, 10-14 ani și peste 14 ani

OPEN B –  pentru jucători de nivel mediu sub 10 ani, 10 - 12 ani, 12-14 ani și peste 14 ani

OPEN C –  pentru începători (dintre care cei mai mici vor concura la Bătălia Pionilor) sub 10 ani, peste 10 ani

Întrecerea se va desfășura pe parcursul a 6 runde, în sistem elveţian, cu timp de gândire 10 min. + 5 sec. increment. Criteriile de departajare vor fi: Buchholz mediu, Buchholz, Progresiv, Cele mai multe victorii. La toate categoriile se premiază primele 3 fete și primii 3 băieți.

Participarea la competiție este gratuită (fără taxe). Evenimentul cuprinde o pauză de masă, participanții urmând să primească pizza și băuturi răcoritoare. În pauze, copii și tinerii sunt invitați să participe la ateliere și exerciții de dezvoltare personală și mindfulness organizate de echipa de specialiști ai Asociației Stea.

Participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială "Lucian Blaga" Satu Mare pentru confirmarea înscrierii, în data de 02 aprilie 2022, începând cu ora 9.30. Şedinţa tehnică de deschidere a competiției se va desfăşura între orele 9.30 – 10.00.

Festivitatea de premiere a turneului va avea loc în data de 02 aprilie 2022, de la ora 14.00.

Informații suplimentare și înscrieri preliminare pot fi obținute de la Mircea Sălăjan, instructor de șah, la telefon 0746750775 sau prin e-mail: salajan.mircea@yahoo.ro

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah Gambit Huși și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

3325 vizite
Distribuie pe