Pe 19 ianuarie, pe malul Mării Roșii s-a tras cortina peste cea de-a 46-a ediție a Dakar și cea mai solicitantă dintre cele organizate în Arabia Saudită. La finalul celor aproximativ 8.000 de kilometri, Mani Gyenes (Autonet Motorcycle Team) s-a clasat pe locul 23 la general.
Colegii de la Autonet Import i-au pregătit joi o primire triumfală, ca și cum tocmai ar fi coborât din Air Force 1, așa cum merită un campion, potrivit tradiției din ultimii ani, la sediul companiei din Satu Mare, cu șampanie, tort și multe povești din deșert.
Aventura Dakar 2024 a debutat pe 5 ianuarie în nord, lângă AlUla, zonă unde s-au descoperit urme umane de acum 200.000 de ani. Totul a început cu un prolog și a continut cu probe speciale cu multe canioane, platouri nisipoase și cu piatră, traversări de văi, zone cu nisip fin și piatră ascunsă, dune, dune sparte, iar pe 11 ianuarie s-a dat startul în 48 de ore Crono. Pentru a le da concurenților șansa să parcurgă mai mulți kilometri în Empty Quarter, organizatorii Dakar-ului au introdus acest nou format care a presupus înnoptarea în mici bivuacuri de pe traseu și reluarea cursei în dimineața următoare. Din totalul de 625 kilometri, Mani a parcurs 428 în prima zi și s-a bucurat de dune cu nisip tare în a doua parte a etapei a șasea.
După terminarea celor 625 de kilometri de dune, concurenții au fost transportați cu avionul în Riyadh, unde au avut o zi de pauză în care și-au pregătit echipamentul pentru a doua săptămână de cursă. Din capitală s-a mers către AlUla cu probe speciale de peste 400 de kilometri în fiecare zi. Traseul a devenit și mai dur din pricina trecerii prin multe dune sparte, canioane și albii secate unde nisipul acoperă pietrele, zone cu iarba-cămilei și foarte mult praf. În ultima etapă au fost multe pericole din pricina pietrelor extrem de ascuțite, dar pentru Mani Gyenes totul a decurs bine și s-a putut bucura de ultimii kilometri din Dakar.
La general a încheiat raliul pe locul 23, în timp ce la Rally2 s-a clasat pe 11. Acesta este al 12-lea Dakar pe care riderul cu titlul de legendă îl încheie și este a doua oară când ajunge pe locul 23 la finiș în Arabia Saudită, egalându-și performanța din 2021.
Emanuel Gyenes (#34, Autonet Motorcycle Team): “Am terminat cu bine Dakar 2024! A fost o ediție foarte grea. Încă de la început am avut un ritm bun, nu am făcut greșeli majore[…]. Sunt foarte mulțumimt de rezultat, locul 23 la general și 1 la ambasadori. A fost un Dakar bun. Nu am avut probleme tehnice, motocicleta fiind nouă a mers foarte bine până la sfârșit. Mulțumesc partenerilor care m-au ajutat să fiu aici! Mulțumesc familiei și tuturor celor care m-au susținut!”
Susținătorii lui Mani la Dakar 2024 au fost:
Autonet Import | Varta | Vectra Racing |ANS | BMW Motorrad | Ford Satu Mare | Motul | Kenny