Locale Altele
Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Dec 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Rally Sprint, din nou
Cristian Tudor  - Vineri, 8 Ianuarie 2010

Directorul ACR Satu Mare, Seletye David a amintit că şi în acest an la Satu Mare se va organiza Campionatul de Rally Sprint.

”În cadrul competiţiei vor fi cinci etape, iar prima etapă va debuta pe 20 februarie. Sunt aşteptaţi să se înscrie atât amatorii, cât şi profesioniştii, întrucât aceştia vor concura într-o grupă separată” - a declarat directorul Selyete David, care se așteaptă ca în acest an să aibă înscriși peste 100 de concurenți.

           

Taxa de participare este de 40 de lei, iar pentru membri de 20 de lei, pentru fiecare cursă.

 

„Etapele vor avea loc în poligonul ACR-ului, iar punctajul va fi identic cu cel de la ediția din acest an a Campionatului Mondial de Formula 1” - a încheiat Seletye David.

           

În afara Campionatului Județean de Rally Sprint, la Satu Mare se va organiza în luna iunie şi o etapă din Campionatul Naţional de VTM, pe traseul din zona Sâmbra Oilor - Huta Certeze.

Tags: rally sprint  campionat  
1138 vizite
Distribuie pe