Locale Altele
Miercuri, 9 Octombrie 2024
Mie, 9 Oct 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ne-au luat bronzul
Cristian Tudor  - Marti, 18 Mai 2010

Fetele de la CSM au pierdut marţi seara al doilea meci al finalei mici, 64-77 cu SEPSI Sfântu Gheorghe și au terminat campionatul pe poziția a patra. Mult mai determinate și mai concentrate, jucătoarele de la Sfântu Gheorghe s-au impus fără emoții și au încheiat finala mică după doar două partide.

           

Brazilianca Oliveira a făcut legea sub panouri. A marcat 26 de puncte și a reușit 20 de recuperări. Ildi Vass și Florina Diaconu au completat-o cu aruncări perfecte de la distanță, în vreme ce de la CSM doar Claudia Pop s-a zbătut și a mai încercat câte ceva.

Iar în aceste condiții victoria oaspetelor s-a conturat firesc încă din minutul 24, când diferența a început să crească de la 49-40 la 61-47 la finalul sfertului III.

           

Cu Hardy, Pavel și, mai ales, Cristina Ciocan complet ieșite din joc, CSM n-a mai avut răspuns și la final publicului venit în sala LPS nu i-a mai rămas decât să aplaude cu fair-play acordarea medaliilor de bronz oaspetelor.

           

Chiar dacă ultima impresie a lăsat de dorit, totuși trebuie să recunoaștem că fetele noastre și-au îndeplinit toate obiectivele din acest sezon. Au jucat Final Four-ul Ligii Europei Centrale, au ajuns în finala Cupei României și au intrat în play-off-ul Diviziei A.

 

„Îmi cer scuze spectatorilor pentru înfrângere, dar mai ales pentru lipsa de atitudine pe care echipa a avut-o azi. Din păcate, n-am reușit să batem pe Sepsi niciodată în campionat, deși am fost aproape de atâtea ori. Sunt convins că dacă am fi câștigat vineri la Sepsi, am fi făcut-o și în această seară. Sper că vom învăța din acest eșec și vom ști ce avem de făcut sezonul viitor pentru a clădi o echipă și mai puternică”- a declarat Dan Fleșeriu, antrenor CSM Satu Mare.

 

„La cum au evoluat jucătoarele în această seară, ne-au arătat că niciuna n-ar avea loc în lotul pentru sezonul viitor. Sigur că nu e cazul să judecăm la cald, dar prin lipsa de atitudine fetele au dezamăgit. Nu degeaba de o lună lucrăm la un nou proiect de echipă și ne gândim deja la alte jucătoare” – recunoaşte Petru Eles, manager CSM.

3985 vizite
Distribuie pe