Liga a IV-a
Someşul din Oar în pierdere de debit, Victoria Carei defilează
Singura surpriză în etapa cu numărul zece a Ligii a IV-a a fost înregistrată la Oar, unde Someşul nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, 1-1, în faţa vecinei de hotar, Viitorul Vetiş. Două puncte mari pierdute de trupa antrenată de Nagy Istvan în lupta pentru titlu. Se pare că plecarea câtorva jucători de bază a dereglat sistemul de joc, dar nici moralul şi aplombul din campionatul trecut nu se mai regăseşte la mulţi dintre jucători. Acest rezultat a făcut ca Oarul să coboare pe treapta a treia a clasamentului, în detrimentul Olimpiei Căuaş, care s-a impus, e adevărat cam greu, în faţa Sanislăului cu scorul de 3-2.
Elevii antrenorilor Pinter-Tabi au avut din nou o evoluţie meritorie. De data aceasta la Căpleni, unde s-au impus cu 2-0, un loc de unde puţine echipe duc puncte. Această victorie este firească, dacă ţinem cont de jocul modern practicat de careieni.
În seria A, rezultate scontate, cu multe goluri, semn că echipele din partea a doua a clasamentului nu se ridică la valoarea unui campionat puternic şi echilibrat. Liderul Energia Negreşti s-a impus lejer, mai ales în partea a doua a jocului, în faţa Talnei Oraşu Nou, cu scorul de 5-1, deşi în linia de apărare a oşenilor evoluau jucători care nu mai sunt la prima tinereţe ( Belbe 40 de ani, Codreanu 35 de ani). Turul Micula s-a impus şi ea la Certeze cu un scor clar de 4-1, rămânând astfel în plasa liderului. Surprinde puţin diferenţa de scor de la Mădăras, unde şoimii lui Tudor Barbul i-au ciugulit de tot pe dacii din Medieş, scor 6-0. Victoria Dorolţului la Cărăşeu cu 6-2 nu mai surprinde pe nimeni, cărăşenii devenind ciuca bătăilor în această serie.
Liga a IV-a, Etapa a 10-a
Seria A:
Someşul Cărăşeu - Recolta Dorolţ 2-6
Minerul Turţ - AS FC Olimpia 2008 Satu Mare 1-2
Spicul Ardud - AS Livada 6-1
FC Certeze - Turul Micula 1-4
Şoimii Mădăras - Dacia Medieşu Aurit 6-0
Energia Negreşti-Oaş - Talna Oraşu Nou 5-1
Egri Sasok Agriş - Someşul Odoreu 2-1
Clasament:
1. Energia Negreşti-Oaş 10 8 1 1 22-8 25p (+7)
2. Turul Micula 10 8 0 2 47-8 24p (+12)
3. Recolta Dorolţ 10 6 3 1 19-6 21p (+9)
4. Spicul Ardud 10 5 4 1 30-11 19p (+1)
5. Dacia Medieşu Aurit 10 6 1 3 16-20 19p (+1)
6. Şoimii Mădăras 9 5 1 3 24-20 16p (+1)
7. Olimpia 10 5 1 4 15-14 16p (+5)
8. Talna Oraşu Nou 10 5 0 5 24-17 15p (+3)
9. Someşul Odoreu 10 4 1 5 15-16 13p (-2)
10. Egri Sasok Agriş 10 4 1 5 17-24 13p (-5)
11. FC Certeze 10 4 0 6 14-20 12p (-3)
12. Someşul Cărăşeu 10 1 1 8 15-30 4p (-14)
13. AS Livada 9 1 0 8 8-32 3p (-6)
14. Minerul Turţ 10 0 0 10 6-46 0p (-18)
• Etapa a XI-a, 18-19 octombrie: AS Livada - FC Certeze, Turul Micula - Someşul Cărăşeu, Talna Oraşu Nou - Spicul Ardud, Someşul Odoreu - Şoimii Mădăras, Recolta Dorolţ - Egri Sasok Agriş, Dacia Medieşu Aurit - Olimpia Satu Mare, Minerul Turţ - Energia Negreşti.
Seria B:
Victoria Petreşti - Schwaben Kalmandi Cămin 1-4
Unirea Pişcolt - Fröhlich Foieni 0-2
Someşul Oar - Viitorul Vetiş 1-1
Fortuna Căpleni - FCM Victoria 2008 Carei 0-2
Kneho Urziceni - Stăruinţa Berveni 2-0
Luceafărul Decebal - Unirea 08 Tăşnad 2-1
Olimpia Căuaş - Recolta Sanislău 3-2
Clasament:
1. FCM Victoria 2008 Carei 10 8 1 1 31-2 25p (+10)
2. Olimpia Căuaş 10 8 0 2 21-14 24p (+6)
3. Someşul Oar 10 7 1 2 28-6 22p (+7)
4. Fortuna Căpleni 10 5 4 1 21-10 19p (+4)
5. Schwaben Kalmandi Cămin 10 5 3 2 17-9 18p (+6)
6. Viitorul Vetiş 10 5 2 3 23-16 17p (+5)
7. Fröhlich Foieni 10 4 2 4 13-15 14p (-1)
8. Kneho Urziceni 10 4 1 5 17-22 13p (-2)
9. Victoria Petreşti 10 3 3 4 19-16 12p (-6)
10. Luceafărul Decebal 10 3 2 5 15-25 11p (-7)
11. Recolta Sanislău 10 2 3 5 19-21 9p (-6)
12. Unirea 08 Tăşnad 10 2 2 6 16-17 8p (-4)
13. Stăruinţa Berveni 10 1 2 7 7-20 5p (-10)
14. Unirea Pişcolt 10 0 0 10 8-62 0p (-15)
• Etapa a XI-a, 18-19 octombrie: Viitorul Vetiş - Fortuna Căpleni, FCM Victoria Carei - Victoria Petreşti, Unirea Tăşnad - Someşul Oar, Recolta Sanislău - Kneho Urziceni, Schwaben Cămin - Olimpia Căuaş, Stăruinţa Berveni - Unirea Pişcolt, Fröhlich Foieni - Luceafărul Decebal.
Liga a V-a
Dacia Supur învinsă clar la Homorod
În derby-ul seriei A din Liga a V-a, Gama Homorod s-a impus categoric în faţa rivalei Dacia din Supur, învingând-o cu 3-0. De înfrângerea Daciei a profitat Oarul II, care prin victoria din deplasare cu 4-2 în faţa Mobilei din Satu Mare a ajuns pe a doua treaptă a podiumului.
În seria B, în celălalt derby al etapei, Speranţa Halmeu a spulberat liderul, Victoria Apa, cu incredibilul scor pentru primele două clasate, de 6-3. Cu acest rezultat "căpşunarii" se apropie la un singur punct de cei din Apa, făcând din nou interesantă lupta pentru titlu în această serie, mai ales că şi cei din Lazuri s-au apropiat la trei puncte de lider, în urma victoriei din deplasare cu LPS-ul.
Surpriză în seria C, unde liderul Inter Craidorolţ a fost învis fără drept de apel la Gloria Moftinul Mare cu scorul de 3-0 şi a fost ajunsă în clasament de către Sport Club Domăneşti, aceştia din urmă câştigând cu 1-0 jocul cu Doba. Ţine aproape şi Crasna Moftinul Mic, echipă care s-a impus la Ghenci cu scorul de 2-0. Şi în acesată serie avem, aşadar, parte de o luptă strânsă pentru promovare, lucru care face toată sarea şi piperul fotbalului judeţean.
Rezultate înregistrate în Liga a V-a
Seria A - etapa a 7-a:
Chesi Hodod - Ştiinţa Beltiug 4-0
Şoimii Tătăreşti - Gloria Valea Vinului 2-2
Prietenia Crucişor - Speranţa Bogdand 1-1
Gama Homoroade - Dacia Supur 3-0
AS Mobila Satu Mare - Someşul Oar II 2-4
Unirea Păuleşti a stat.
Clasament:
1. Gama Homoroade 6 6 0 0 29-5 18p (+9)
2. Someşul Oar II 7 5 0 2 26-14 15p (+6)
3. Dacia Supur/Barta 6 4 1 1 22-5 13p (+4)
4. Speranţa Bogdand 6 4 1 1 23-7 13p (+4)
5. Chesi Hodod 7 4 0 3 15-14 12p (0)
6. Gloria Valea Vinului 6 3 2 1 20-12 11p (+2)
7. Şoimii Tătăreşti 7 2 1 4 15-25 7p (-5)
8. Unirea Păuleşti 6 2 0 4 6-25 6p (-3)
9. AS Mobila Satu Mare 6 1 1 4 10-20 4p (-2)
10. Prietenia Crucişor 7 0 2 5 7-20 2p (-10)
11. Ştiinţa Beltiug 6 0 0 6 4-30 0p (-6).
• Etapa a VIII-a, 18-19 octombrie: Chesi Hodod - Şoimii Tătăreşti, Dacia Supur - AS Mobila Satu Mare, Someşul Oar II - Gama Homoroade, Ştiinţa Beltiug - Gloria Valea Vinului, Unirea Păuleşti - Speranţa Bogdand.
Seria B - etapa a 8-a:
Speranţa Halmeu - Victoria Apa 6-3
Unirea Bercu - Venus Dumbrava 3-0
Forestiera Bixad - Speranţa Vetiş 3-2
Sportul Botiz - Recolta II Dara 1-0
Voinţa Lazuri - LPS Satu Mare 3-0
Înfrăţirea Tarna Mare - Voinţa Sătmărel 2-1
Clasament:
1. Victoria Apa 8 6 1 1 33-17 19p (+4)
2. Speranţa Halmeu 7 6 0 1 43-17 18p (+9)
3. Voinţa Lazuri 7 5 1 1 17-5 16p (+4)
4. Sportul Botiz 8 4 2 2 13-10 14p (+2)
5. Speranţa Vetiş 8 4 1 3 20-13 13p (+4)
6. Recolta Dara II 8 4 1 3 26-21 13p (+1)
7. Forestiera Bixad 8 4 0 4 19-16 12p (-3)
8. Înfrăţirea Tarna Mare 7 4 0 3 15-12 12p (+3)
9. Voinţa Sătmărel 8 3 1 4 16-22 10p (+1)
10. Unirea Bercu 8 1 1 6 11-18 4p (-8)
11. Venus Dumbrava 7 1 0 6 16-18 3p (-9)
12. LPS Satu Mare 8 0 0 8 10-70 0p (-9).
• Etapa a IX-a, 18-19 octombrie: LPS I Satu Mare - Sportul Botiz, Recolta II Dara - Voinţa Lazuri, Voinţa Sătmărel - Unirea Bercu, Venus Dumbrava - Forestiera Bixad, Înfrăţirea Tarna Mare - Victoria Apa, Speranţa Vetiş - Speranţa Halmeu.
Seria C - etapa a 8-a:
Vulturii Santău - AS Săcăşeni 2-1
Sport Club Domăneşti - Voinţa Doba 1-0
Schamagosch Ciumeşti - Olimpia Domăneşti 12-1
Victoria Tiream - Real Andrid 2-0
AS Ghenci - Crasna Moftinu Mic 0-2
Moftinu Mare - Inter Craidorolţ 3-0
Clasament:
1. Inter Craidorolţ 8 6 1 1 31-12 19p (+10)
2. Sport Club Domăneşti 8 6 1 1 15-9 19p (+4)
3. Crasna Moftinu Mic 8 5 2 1 28-12 17p (+5)
4. Schamagosch Ciumeşti 8
Tags: rezultate liga IV liga V fotbal satu mare