Locale Altele
Miercuri, 23 Octombrie 2019
Mie, 23 Oct 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Bun şi-un punct!
Cristian Tudor  - Duminica, 10 Aprilie 2011

Handbaliștii de la CSM Satu Mare au reușit să obțină primul rezultat pozitiv în deplasare în 2011. După seria impresionantă de victorii obținute pe teren propriu, unde elevii lui Palko sunt invincibili în acest an, CSM-ul scoate un punct din deplasarea de la București.

 

Chiar dacă au condus ostilitățile în prima repriză, când au condus chiar la 4-5 goluri, sătmărenii s-au văzut  egalați în minutul 37 la 17.

 

S-a mers apoi cap la cap până la final, gazdele au beneficiat și de șase aruncări de la șaspte metri, toate transformate, și până la urmă rezultatul poate fi considerat echitabil de ambele părți.

Chiar dacă Satu Mare a condus 29-28 în ultimul minut, iar omul de Națională, Georgescu, a egalat in extremis la ultima fază a meciului.

 

Pentru echipa noastră urmează partida de pe teren propriu cu campioana HCM Constanța, vineri de la ora 16. Rămânem oare invincibili acasă și după acest duel?

 

Ioan Palko, antrenor:  - ”E frustrant să pierzi un punct pe final, când ai avut 29-27, dar și așa eu consider că e un rezultat bun pentru noi. CSM-ul din București are patru jucători de lot național și are acum o trupă foarte bună. Arbitrajul bun chiar dacă în ultimul minut ne-au lăsat cu un om în minus pe teren și așa au reușit să  revină gazdele. Cu Constanța o să jucăm relaxați, ca o echipă ce nu are ce pierde. Presiunea e în tabăra lor, căci nu-și permit pași greșiți”.

 

Mai multe ştiri din sportul local numai pe Satu Mare Sport

1140 vizite
Distribuie pe