Unde eşti, copilărie?
Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO
CAUTAWebsatumareonline.ro
Victorie lejeră împotriva cehoaicelor
SM Online - Miercuri, 07 Decembrie 2011
Cu toate că partida de miercuri seara de la Sala LPS nu a avut miză, gazdele de la echipa de baschet feminin CSM Satu Mare şi cehoaicele de la Kara Trutnov au făcut un meci frumos, câştigat de sătmărence la o diferenţă confortabilă de 13 puncte, ceea ce le-a calificat de pe locul secund din grupă în Final Four-ul Ligii Europei Centrale.
După primele trei minute CSM conducea deja cu şapte puncte, dar oaspetele au reuşit să egaleze de două ori în primul sfert. Apoi, al doilea sfert al jocului a fost cel mai bogat în puncte şi în spectacol, bosniaca noastră Amra Mehmedici marcând nu mai puţin de 15 puncte. Avantajul lejer de la pauză s-a menţinut şi în următoarele două sferturi pentru sătmărence, chiar dacă oboseala şi-a spus cuvântul în ambele echipe, aruncările la coş fiind din ce în ce mai puţin precise.
S-a încheiat 87 – 74, iar sătmărencele vor juca semifinalele Ligii Europei Centrale în 21 ianuarie împotriva veşnicelor rivale de la Arad. Până atunci, însă, CSM mai are o deplasare la Bucureşti, unde duminică va juca împotriva Olimpiei, iar marţi împotriva Sportului Studenţesc în campionatul naţional.
Pareri (2)Autor : haha Opa
Sa emsi o faza de aici.Antrenorul Fleseriu a lovit arbitrul la un meci fara miza.De ce?Saptamina viitoare urmeaza un meci cu Alba Iulia avindul ca meneger pe Eles Peter care a fost scos cu suturi in cur de conducerea actuala a CSM.mECIUL SE VA LASA CU OMOR GREU PT SATU MARE.pOSIBIL CA TZIGANUL fLESERIU SA SCOS CU GESTU DE LOVIRE CARE SE LASA CU SUSPENDRE DE LA raspundere (08-12-2011,13:40)Autor : fm Amra a marcat 29 puncte...Clau Pop 21 si Anne Parau 17 (08-12-2011,10:24)
Pe balta de pescuit de la Boghiș s-a desfășurat sâmbătă campionatul de pescuit Cupa Prieteniei, organizat de IPA – Regiunea Frontiera Satu Mare, SNPPC, CNP - Biroul Teritorial Satu Mare și Asociația Sportivă Dacia 2003. Au participat la această competiție 44 de polițiști de frontieră de la toate sectoarele PF din județul Satu Mare și de la STPF Satu Mare. Denis Cubas de la LPS, selecţionat în echipa Ardealului
Luni, 21 Mai 2012 Jucatorul echipei LPS Satu Mare, Denis Cubas, este convocat la selecţionata Transilvaniei, care va intalni marti la Reghin selectionata similara a Moldovei la această categorie de vârstă. Jucatorul este antrenat de profesorul Dacian Nastai si joaca pe postul de mijlocas central. Se pare că titlul de cel mai tehnic jucator, acordat de Gica Hagi acestui tanar jucator în urmă cu trei ani, la faza zonala al Cupei Hagi Danone, nu a fost unul intamplator. Lista câştigătorilor Tour de Tur
Sambata, 19 Mai 2012 Sâmbătă s-a desfăşurat cea de-a şaptea ediţie a concursului ciclist Tour de Tur, organizată de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare. Evenimentul a avut scopul de a promova valorile naturale de pe Râul Tur şi mişcarea în natură. Pornirea şi sosirea a fost lângă lacul Mujdeni din comuna Oraşu Nou. S-au înregistrat 114 de concurenţi în 6 categorii diferite. Cursuri de şah pentru copii
Vineri, 18 Mai 2012 Provocărilor lumii actuale trebuie să le răspundem cu inteligentă. Pentru ca ea să se dezvolte de la o vârstă fragedă, una dintre metode este învătarea sahului. Prin acest sport nobil, se formează atât deprinderea gândirii, cât si a comportamentului corect. Rezultatele nu au întârziat să se arate la copiii care au fost călăuziti pe calea acestui joc străvechi. Tour de Tur – sâmbătă, la Mujdeni
Joi, 17 Mai 2012 Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare organizează sâmbătă cea de-a VII-a ediţie a concursului de orientare ciclistă Tour de Tur. Concursul se desfăşoară în Ariile Protejate Râul Tur, cu scopul de a promova valorile naturale ale acestora. Locul de pornire şi sosire: lacul Mujdeni, comuna Oraşu Nou. Pentru cei care nu cor să concureze, organizatorii pregătesc o excursie cu ghid, pe un traseu mai scurt.