
Baschetbalistele sătmărene au câștigat al doilea meci din semifinalele Campionatului Naţional, după ce au terminat învingătoare cu scorul final de 68-58 partida jucată miercuri seara, în sala LPS, împotriva veşnicelor rivale de la ICIM Arad.
Începutul de partidă s-a dovedit a fi deosebit de echilibrat, cu dese răsturnări de situație 4-2, 4-6, 10-8, 10-17 , iar după primele 10 minute tabela arăta un incredibil 13-19.
La pauză scorul era totuși 35-32 pentru elevele lui Dan Fleşeriu, care au reușit un sfert doi foarte bun, cu un plus de 15 puncte recuperate, scor 35-32.
După revenirea de la cabine, oaspetele au fost mai atente, practicând un joc mai agresiv, astfel încât după sfertul III ICIM-ul pregătit de Dan Moraru avea iar 6 puncte avans, 45-51.
Finalul a fost de vis, cu Freeman imperială sub panoul advers, Amra atentă la pase decisive și Wittington deosebit de utilă.
Publicul a fost din nou aproape de echipe noastră, sala de la LPS dovedindu-se neîncăpătoare, iar la final a fost „standing ovation”.
Dubla campioană europeană la gimnastică aerobică, Bianca Cîmpan din Iojib, a fost premiată de Primăria Medieșu Aurit
Colegii de la Autonet Satu Mare l-au primit pe Mani Gyenes ca pe un adevărat campion
Liberalii sătmăreni au organizat Cupa Prieteniei la fotbal
Adio cu stil! Cum au ajuns suporterii Olimpiei Satu Mare vedetele ultimului articol al lui Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor
La început de primăvară, tabără de schi la Cavnic pentru persoane cu dizabilități, împreună cu campioana Ana Maria Brânză
Polițiștii, jandarmii și militarii sătmăreni s-au întrecut în Cupa Structurilor de Forță
Doi polițiști sătmăreni, arbitri de box thailandez, felicitați de prefectul Radu Roca
O fetiţă originară din Satu Mare e campioana Americii la gimnastică
Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru Dakar 2024
Cel mai mare campus de handbal pentru copii, cu antrenori de Champions League, la Satu Mare
Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo”
Sătmăreanca Erzsébet Katalin Hodas pe podium cu echipa României la Campionatul Mondial de alergare montană
Bighe Victor Nicolae (CS Voința) a câștigat Memorialul „Vasile Marian” de la FISSM 2020
O nouă ediție a campionatului interșcolar de fotbal a fost organizată la Turulung
Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020
Rudel Obreja la Satu Mare
Mani Gyenes este pregătit pentru Dakar 2021
Doi sătmăreni vor reprezenta România la ECA Junior& U23 Canoe Slalom European Championship 2020
Pugilistul David Gabriel de la Academia de BOX Nord-Vest Transilvania-Carei a câștigat CUPA Meseșului 2024
Polițist sătmărean, vicecampion intercontinental la Kempo