Locale Altele
Duminica, 24 Octombrie 2021
Dum, 24 Oct 2021
Richard Osvath: "Medalia asta e şi pentru România"!
Veronica Hodas  - Duminica, 23 Septembrie 2012

Sătmăreanul Richard Osvath (28 de ani) a câştigat la începutul acesti luni medalia de bronz în proba de floretă individual la Jocurile Paralimpice de la Londra (15‑7 în finala cu francezul Damien Tokatlian).

 

El a concurat pentru Ungaria, ţară care l-a „adoptat“ la începutul acestui an, după ce federaţia de la noi, susţine el, nu i-a acordat niciun sprijin.

 

După un accident la un banal meci de fotbal între prieteni, în 2008, Richard a ajuns să facă zece operaţii la genunchiul drept, dar niciuna nu a fost încununată de succes.

A rămas cu piciorul drept blocat şi timp de patru ani nu a mai pus mâna pe floretă.

 

Sprijinit de Ungaria, care i-a oferit serviciu şi casă la Budapesta, Richard s-a înscris în lotul naţional al paralimpicilor, iar la începutul acestei toamne a dat lovitura. Chiar dacă România nu l-a sprijinit să revină pe planşă, Richard spune că medalia de la Londra e pe jumătate tricoloră.

 

Rep. - Cum a fost concursul de la Londra?
R.O. - Extraordinar. Totul a fost foarte bine organizat. Mereu am primit o mână de ajutor când a fost nevoie. M-au impresionat şi sportivii de la celelalte ramuri sportive, chiar cei care nu au câştigat. Toţi s-au comportat extraordinar. A fost o competiţie nemaipomenită.

Rep. - Ce ai simţit în momentul în care tu ai fost pe podium, iar steagul Ungariei a fost arborat pe catarg?
R.O.
- În primul rând, abia atunci am realizat că am câştigat o medalie. După ce am câştigat asaltul cu francezul, am fost bucuros, dar nu am simţit emoţia aceea pe care trebuie să o aibă un medaliat la Jocurile Paralimpice. Fiorii m-au trecut abia când am fost aplaudat de câteva mii de oameni, la festivitatea de premiere.

Rep. - Pentru cine este această medalie?
R.O. - Am pornit pe acest drum din sala de scrimă „Alexandru Csipler“ din Satu Mare. Mereu, când mă întreabă cineva cum e în Ungaria, eu spun că inima îmi este acasă, la Satu Mare, iar mintea îmi este în Budapesta. Întotdeauna aştept să vin acasă, măcar o dată pe lună, aşa că pot să declar că medalia este atât pentru Ungaria, cât şi pentru România.

 

Rep. - Te-a căutat cineva de la Federaţia Română de Scrimă ca să te felicite?
R. O.
- Nu m-a căutat nimeni. Am primit multe felicitări din partea fetelor de la spadă, în frunte cu AnaMaria Brânză, din partea foştilor colegi, antrenorilor, dar cei de la federaţie nu m-au sunat.

Rep. - Ce ai făcut în dimineaţa concursului?
R.O. - Am avut o emoţie puternică, una foarte greu de stăpânit, pe care cred că toată lumea o are când ştie că intră într‑un concurs la finalul căruia poate câştiga o astfel de medalie.


Rep. - Care a fost cel mai dificil moment?
R.O. - Tot concursul a fost dificil pentru mine. Oricum eu sunt puţin emoţionat la începutul fiecărui concurs, nu prea am dormit nici noaptea. Toată lumea mi-a zis că dacă voi ajunge la jocuri, totul va fi nou, imens şi nu se compară cu un Campionat European sau Mondial. Psihic şi mental e mai greu, fizic nu prea.

Rep. - Dacă nu ai fi avut aceste probleme cu piciorul, crezi că ai fi putut obţine o astfel de performanţă?
R.O.
- Nu ştiu. E foarte greu de spus. În mod normal, în scrima în scaun cu rotile nu sunt la fel de mulţi participanţi ca şi cei sănătoşi. Nu cred că aş fi ajuns până aici, pentru că e foarte greu.

Rep. - Care este diferenţa dintre scrima normală şi cea în scaun cu rotile?
R.O. - Faptul că nu este lucru de picior, este o diferenţă. În scaun cu rotile lucrăm mai mult cu trunchiul. Dacă mă atacă cineva, mă retrag cu trunchiul şi dacă vreau să fac un asalt, care în scrima normală ar fi fandarea sau pas fandarea, atunci mă aplec în faţă. Apoi trebuie să ştii şi să cunoşti foarte bine scaunul cu rotile. Trebuie să ştii cum să te aşezi în scaun când începi un asalt, pentru că se joacă foarte mult cu distanţa.

 

Rep. - Ce vei face cu banii oferiţi ca premiu de Guvernul Ungariei în urma câştigării medaliei?
R.O.
- Aş vrea să-mi încep şi eu viaţa. Momentan trăiesc cu prietena mea în Ungaria şi voi investi bani într-o casă, unde să pot sta liniştit. Iar pe viitor vreau să mă însor.

Rep. - Ce planuri ai pe următorii ani?
R.O. - Mi-aş dori foarte mult să ajung şi la Rio. Acum voi avea o pauză, după care voi începe sabia. Paralimpicii pot să concureze în trei ramuri: spadă, floretă şi sabie. Eu vreau să încep şi cu sabia. Am avut timp un an şi jumătate să mă pregătesc pentru Jocurile Paralimpice, iar acum am timp patru ani să pun la punct lucrurile care încă mai lipsesc.

1198 vizite
Distribuie pe