Locale Altele
Miercuri, 9 Iulie 2025
Mie, 9 Iul 2025
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Olimpia pierde la Pâncota
Veronica Hodas  - Marti, 2 Octombrie 2012

Nou promovata Şoimii Pâncota şi Olimpia Satu Mare au tras cortina peste runda a V-a din Seria 5 a eşalonului III al fotbalului autohton. Două echipe venite după jocuri la mijlocul săptămânii trecute în 16-imile Cupei României-Timişoreana au oferit un fotbal bun, cu multe faze de poartă.

 

Jocul a fost câştigat de echipa gazdă, cu foarte multă şansă, elevii lui Dan Cuedan înscriind unicul gol al meciului (min. 54) în urma unui şut deviat nefericit de căpitanul oaspete, Micaş, în propria poartă.

 

Olimpia a dominat copios prima parte, însă nu a reuşit să fructifice nici una dintre situaţiile create. Feier l-a luat la ţintă pe veteranul Irimia de la 10 metri (min. 9), apoi a fost blocat în ultimul moment de un fundaş advers (min. 12), pentru ca Hanus să rateze incredibil de la şase metri cu toată poarta goală în faţă (min. 40).

 

Tot Feier a trimis cu capul de la şase metri puţin peste, iar Ionuţ Dănilă nu a reuşit nici el să înscrie din poziţie de singur cu poartarul advers. Echipa gazdă nu a fost periculoasă decât după ce a deschis scorul şi atunci pe contraatac. Până la urmă contează doar rezultatul final, impresia artistică nefiind premiată la fotbal.

 

CS FC Olimpia 2010 Satu Mare: Şuta, Glodean, Micaş, Silaghi, Iuhas, Hanus (min. 60, Roatiş), Villand, Botoş, Homorozan (min. 78, Molnar), Feier (min. 64, Dragoş), Dănilă (min. 55, Marinaş). Antrenor: Tibi Csik.

 

Rezultatele etapei a V-a:

FC Zalău – Seso Câmpia Turzii 3-2

Sănătatea Cluj – Jiul Petroşani 0-0

Plimob Sighetu – Naţional Sebiş 1-4

FC Hunedoara – FCM Turda 3-0 (neprezentare)

CS Oşorhei – Europa Alba Iulia 1-1

Şoimii Pâncota – CS FC Olimpia 2010 Satu Mare 0-1

Unirea Dej a stat.

 

Clasament:

1. FC Hunedoara                               

2. CS FC Zalău                                  

3. Olimpia 2010 Satu Mare    

4. CS Oşorhei            

5. ACS Şoimii Pâncota                       

6. CS Sănătatea Cluj              

7. CS Naţional Sebiş              

8. CS Jiul Petroşani                

9. FC Seso Câmpia Turzii       

10. FC Unirea Dej                             

11. FCM Turda                                 

12. CS Plimob Sighet             

13. Europa Alba Iulia

1556 vizite
Distribuie pe


Dubla campioană europeană la gimnastică aerobică, Bianca Cîmpan din Iojib, a fost premiată de Primăria Medieșu Aurit
O fetiţă originară din Satu Mare e campioana Americii la gimnastică
Colegii de la Autonet Satu Mare l-au primit pe Mani Gyenes ca pe un adevărat campion
Liberalii sătmăreni au organizat Cupa Prieteniei la fotbal
Adio cu stil! Cum au ajuns suporterii Olimpiei Satu Mare vedetele ultimului articol al lui Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor
La început de primăvară, tabără de schi la Cavnic pentru persoane cu dizabilități, împreună cu campioana Ana Maria Brânză
Polițiștii, jandarmii și militarii sătmăreni s-au întrecut în Cupa Structurilor de Forță
Doi polițiști sătmăreni, arbitri de box thailandez, felicitați de prefectul Radu Roca
Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru Dakar 2024
Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo”
Bighe Victor Nicolae (CS Voința) a câștigat Memorialul „Vasile Marian” de la FISSM 2020
Cel mai mare campus de handbal pentru copii, cu antrenori de Champions League, la Satu Mare
O nouă ediție a campionatului interșcolar de fotbal a fost organizată la Turulung
Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020
Rudel Obreja la Satu Mare
Mani Gyenes este pregătit pentru Dakar 2021
Doi sătmăreni vor reprezenta România la ECA Junior& U23 Canoe Slalom European Championship 2020
Polițist sătmărean, vicecampion intercontinental la Kempo
Mani Gyenes a pornit spre Dakar 2021
Sătmăreanca Erzsébet Katalin Hodas pe podium cu echipa României la Campionatul Mondial de alergare montană