CSM Satu Mare – BLMA Montpellier 67-77 (32-41)
Sala LPS Satu Mare a fost joi, gazda celui mai important eveniment, debutul baschetbalistelor în FIBA EuroCup. Elevele lui Dan Fleșeriu nu au reușit să se impună în fața vice-campioanei Franței BLMA Montpellier, pierz
La începutul partidei, jucătoarele echipei CSM au oferit adversarelor, fanioane cu sigla clubului, iar din partea conducerii toate sportivele au primit câte o floare. Sala a fost arhiplină, spectatorii care au creat o atmosferă incendiară au putut urmări un adevărat spectacol în teren.
Sportivele CSM-ului au început partida puțin speriate parcă de experiența și valoarea adversarelor și au pierdut primul sfert cu scorul de 13-26. Începând cu sfertul al doilea al primei reprize, sătmărencele s-au descurcat foarte bine și au demonstrat că pot ține piept unei asemenea echipe valoroase, scor 19-15. La pauză adversarele au avut un avantaj de 9 puncte, scor 32-41.
Fetele au ieșit parcă mult mai motivate de la vestiare, iar după mai multe egaluri în sfertul trei, 47-47, 49-49, 51-51, 55-55, au reușit să-l câștige cu scorul de 23 - 16. În ultima parte a jocului, sportivele noastre și-au pierdut din concetrare, făcând mai multe greșeli atât în atac, cât și în aparare și le-au cedat sfertul patru adversarelor cu scorul de 12-20. Astfel, victoria a fost obținută de echipa Franței cu scorul de 67-77.
”
”A fost un meci dificil deoarece am avut de străbătut un drum lung, ne-am oprit în Paris, în București fetele au fost puțin obosite. CSM Satu Mare este o echipă bună și fetele s-au descurcat bine”,
a declarat scurt antrenorul francez, Valery Demory.“A fost un meci greu, am jucat cu o echipă foarte puternică și cred că am făcut un joc bun având în vedere că a fost primul în această mare competiție, FIBA Eurocup. Fetele au mai multă experiență decât noi și cred că la următorul meci vom simți ce avem de făcut și vom juca mai bine decât cum am făcut-o astăzi. Am început meciul cu puțină teamă, dar ne-am revenit pe parcurs, dar asta nu se va întâmpla la următorul meci
”, a declarat jucătoarea CSM-ului, Andreea Orosz.
Pentru CSM Satu Mare au evoluat: Khadijah Whittington cu 14 puncte, Annemarie Părău şi Dara Kovacevic câte 12, Hajnalka Szlimak şi Shanika Freeman câte 10, Andreea Orosz 6, Rada Giurgiu 3, Monica Ivan şi Renata Szmutku.