Rockerii au sărbătorit sâmbătă seara la Casa de Cultură "G.M Zamfirecu" trei ani de la înfiinţarea primului local din Satu Mare dedicat în exclusivitate lor.
Barul "Shadows", situat la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Aurel Popp, este frecventat de sute de rockeri din Satu Mare, dar şi din judeţele învecinate.
Marius Deac Florian este unul dintre cei care conduc acest local, el fiind un mai vechi colaborator al Casei de Cultură "G.M Zamfirescu", prezentând an de an manifestările organizate la Samfest.
"Ideea a venit pur şi simplu din dragostea unor oameni faţă de rock, din nevoia unui spaţiu unde să ne putem întâlni cu toţii. Nu doar rockerii vin în local, este binevenită toată lumea, am avut şi concerte de jazz sau folk" - ne spune Marius.
În vârstă de 33 de ani, acesta este un rocker adevărat de când se ştie, iar împreună cu alţi doi prieteni de-ai săi conduce de trei ani de zile localul. Soţia sa, Diana, este şi ea o rockeriţă, ea ocupându-se de administrarea barului, atunci când Marius este la job. El mai lucrează ca analist programator la o firmă, iar Diana este juristă.
Pentru aniversarea de sâmbătă, s-a comandat un tort special, reprezentând celebra chitară a lui Dimebag Darrell. "Acesta a fost împuşcat de un fan în timpul unui concert în decembrie 2004. A făcut enorm pentru tot ce reprezintă power metal, iar noi am vrut să-i aducem un tribut" - ne mărturiseşte Marius despre fostul chitarist al trupei Pantera.
Prietenii "Shadows" au venit şi din alte localităţi pentru a spune "La mulţi ani". "Sunt sătmărean dar lucrez şi locuiesc în Baia Mare. Vin la Shadows cât de des pot pentru că nu am alte opţiuni. Acolo sunt prietenii mei şi îi cunosc şi pe patroni" - ne spune Sergiu Oegar, în timp ce savura o bere.
Lângă el, un alt rocker cu berea în mână. Ion este din Ciuperceni şi lucrează ca traducător de limba rusă la CFR Marfă în Halmeu. "Mie îmi place brutal rock şi death trash" - afirmă acesta. Muzica şi berea sunt cele două lucruri care îi plac lui Ion, absolvent al Facultăţii de Litere.
Organizatorii au împărţit diverse produse gratuite din partea casei, iar aproape de miezul nopţii s-a gustat din tortul aniversar. Au avut loc şi două tombole cu premii. La una din ele s-au câştigat tricouri cu sigla "Rock Bar Shadows", iar la cealaltă s-au oferit bilete gratuite la concertul trupelor Crash, Crimson şi Cronos, ce va avea loc pe 30 ianuarie la "G.M. Zamfirescu". Petrecerea a continuat la barul "Shadows".