Frunzele de toamnă se aşterneau pe Aleea Proiectantului când Juliska, elevă serioasă de Kolcsey, a început lecturarea primei cutii cu volume de Wass Albert, în timp Ionel, înscris la şcoala vecină, studia foarte serios cele mai noi scheme ale jmekerilor din Centru, visând să-l ia şi pe el în bemveuri, „să facă sensul” roată parcului. Ca să nu uităm un detaliu important, în această perioadă împărăteasa tanti Erzsike s-a înscris la cursurile de Marketing şi Compoturi de la Goldiş, să aibă şi Majestatea Sa o diplomă, că ce-i sigur e sigur.

Într-o bună dimineaţă, însă, iubăreţii s-au trezit despărţiţi de un gard uriaş, ce a crescut peste noapte până la cer, condamnând sufletele îndrăgostite la dor mistuitor şi mozoleală prin ochiurile de sârmă. Ţesăturile fine ale puloverelor Kenvelo, luate la promoţie, mângâiau inoxul rece al gardului într-o încleştare spasmodică a trupurilor fierbinţi. Degeaba.

Într-o zi tristă de miercuri, prinţesa Juliska, în haine cernite, cu fustiţă neagră ca tăciunele ce se străduia să acopere măcar o părticică din „horijnia” moştenită de la bătrâna împărăteasă, a ieşit în faţa colegilor săi, în zi de doliu naţional, pentru a recita o poezie patriotică tulburătoare, iar prinţul inimii ei, Ionel, o privea cu jind de peste gard. Trăgând un fum zdravăn din ţigara pe care o păstra încă de la ora de Mate, prinţişorul s-a jurat că fermecătoarea Juliska va fi a lui şi numai a lui, chiar dacă nu va câştiga la SuperBingo în viitorul apropiat.

Atunci au ieşit căpcăunii din ascunzătorile lor, aruncând cuvinte de ocară peste gard, iar Ionel, cu inima grea, nu putea să facă altceva decât să se întrebe „Ce poola mea?” şi să-şi mai aplice o doză de gel în freză. În acel moment, unul dintre fraţii săi de sânge a aruncat peste gard un „adidas” Reebok, modelul de anul trecut, spre disperarea lui Ionel, care, cu inima împietrită, îl trimitea pe fârtatul său în p… mă-sii. Efectul a fost imediat: miresmele din Reebok i-au făcut pe majoritatea „duşmanilor” să leşine pe loc, dar Juliska, rezistând eroic, şi-a încheiat poemul strigând, cu pumnul ridicat spre cer „Aici vieţuim şi murim, în vecii vecilor, Amin”!

Ionel strângea în pumni bricheta Zippo şi scrâşnea din dinţi la gândul că dascălii vitregi încearcă să-l despartă cu un gard de bunăciunea vieţii sale. Dar totul e bine când se termină cu bine: pe Juliska o mai durea capul puţin după-amiază, de grija pentru naţia sa condamnată la pustiire, dar spre seară deja se bălăngănea în braţele prinţişorului, în Groapa lui Gyuszi, jurându-şi unul altuia că, de acum înainte, nu-i va mai despărţi nici un gard blestemat şi nici conjunctura politică internaţională. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa…

P.S. Povestea asta ne-au spus-o Szatmarisracok la o bere, făcând aluzie, bineînţeles, la incidentele de miercuri din curtea Colegiului Naţional „Ioan Slavici”. Când am văzut fotografiile realizate la faţa locului, prima imagine cu care le-am asociat a fost Fâşia Gaza.

Ştim că jmekeraşilor de la Slavici le lipseşte o sfântă mânie proletară de la tăticul Mesaroş pentru prostiile pe care le-au făcut, dar dorim să transmitem un mesaj şi conducerii Colegiului Naţional „Kolcsey Ferenc” care a avut ideea năstruşnică de a pune un gard metalic în mijlocul unei curţi comune a celor două şcoli, dovedind că nu a învăţat nimic din istorie.

Parafrazându-l pe ultimul preşedinte cu coae al americanilor, Ronald Reagan, la discursul rostit în 1987 în faţa Porţii Brandenburg din Berlin, îi spunem şi noi directoarei de la Kolcsey: „Mrs. Pataki, tear down this wall”!