Locale Altele
Miercuri, 18 Septembrie 2019
Mie, 18 Sept 2019
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentLocaleInternInternaţionalCelebrităţiPink BlogŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Hi-Q va cânta în week-end la Livada şi Medieşu Aurit
SM Online  - Vineri, 31 August 2012

„Deja ar trebui să se mute la Satu Mare” – spune colega, citind afişele de la Zilele Oraşului Livada şi Zilele Comunei Medieşu-Aurit, deoarece pe ambele apar recitaluri Hi-Q, trupă ce a mai cântat în această vară la Ardud şi la Tăşnad.

Organizatorii manifestărilor de la sfârşitul acestei săptămâni au pregătit, însă, şi alte surprize pentru a face pe placul localnicilor şi oaspeţilor lor, în două zile de distracţie cât încape.

 

La Livada, ziua de sâmbătă este rezervată diferitelor activităţi familiale, ce vor cuprinde atât jocuri şi concursuri distractive, cât şi competiţie de gătit sarmale şi bogracs. Ziua de sâmbătă se va încheia cu recitalul formaţiei locale AlterEgo.

 

Duminică, pe scena de lângă terenul de fotbal vor urca interpreţi şi ansambluri folclorice locale şi invitate din toată regiunea, iar copiii vor avea parte de un spectacol de teatru de păpuşi. Punctul culminant îl vor constitui concertele trupelor Hi-Q de la ora 19 şi Republic de la ora 21.

 

La Medieşu Aurit, manifestările tradiţionale ale Zilelor Comunei vor fi completate în acest an cu Festivalul Prunelor şi Nord Vest Fest.

 

Programul Zilelor comunei Medieşu Aurit

 

Spectacol divertisment
 

Sâmbătă

 

ora 17,00: – Deschiderea oficială a activităţilor; Parada majoretelor
ora 17,10: – Recital muzică populară instrumentişti Mihai Muscan
ora 17,20: – Program artistic susţinut de elevii Şcolii cu clasele I-VIII George Coşbuc Medieşu Aurit
ora 19,00: – Ghiţă Blidar - interpret de muzică populară
ora 19,15: – George Negrea - muzică folk
ora 19,35: – Black&White Angels - dans hip-hop
ora 19,55: – Ariana
ora 20,20: – Dana Matoşan – interpret de muzică populară
ora 20,35: – Sergiu Matoşan – interpret de muzică populară

 

Duminică


ora 12,15: – Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani da căsnicie
- Recital Corul Bisericii Ortodoxe
- Recital Corul Medieşana
ora 17,00: – Hermina Hotca – muzică uşoară
ora 17,25: – Paula Raţ - muzică uşoară
ora 17.50: – Ionela Toma - muzică populară
ora 18,05: – Transilvania Brass
ora 18,35: – Ansamblul Ceatăra - muzică populară
ora 20,00: – Meda junior
ora 20,20: – Costică Pop
ora 20,30: – Călin Pintea
ora 21,00: – Tavi Bud
ora 21,30: – Hi-Q
ora 22,30: – Petrică Mureşan şi formaţia
- Foc de artificii

Jocuri sportive
01-02 septembrie la sala de sport Medieşu Aurit

 

Festivalul prunelor
01 septembrie – 02 septembrie în centrul comunei şi la Căminul Cultural

 

Reprezentaţii de luptă daco-romane
01 septembrie – 02 septembrie în centrul comunei şi la Cuptoarele Dacice

 

Expoziţie de carte, pictură, meşteşuguri
01 septembrie – 02 septembrie la sala Căminului Cultural

 

Festivalul Nord Vest Fest

30 august – 1 septembrie la lacul Medieş-Apa

 

30.08 – 18:00 trance+dubstep (dj. Pugsley, dj Dan, dj. Mad Liquide)
31.08 – 18:00 Hip Hop & House (Zi+itablist, Exces, Dudu, Eddy, Royal hip hop, Guiri, Juste)
01.09 – 12:00-18:00 Junk Crash Car Racing
           - 18:00-Rock (Amanda Dobra, Robistu, The Sage, Fingernails, Radicall Acoustic, Ska-nk, Next)

4089 vizite
Distribuie pe