Prestigiosul cotidian New York Times publică în ediţia de vineri o cronică de film elogioasă la adresa singurului lungmetraj pe care a apucat să-l realizeze regretatul regizor român Cristian Nemescu, ucis într-un accident de circulaţie, la vârsta de doar 26 de ani, imediat după terminarea filmărilor la California Dreamin’.

Povestea realizării filmului este ea însăşi o epopee, iar succesul de care a avut parte, dar de care nu s-a mai putut bucura tânărul regizor, este deja de domeniul legendei.

Tânăr absolvent de şcoală de film şi făcând parte, fără să-şi dea seama, din Noul Val al filmului românesc care a făcut furori în toată lumea în urmă cu doi ani, Cristi Nemescu a avut parte de acelaşi debut greu ca şi colegii săi de generaţie, Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu şi Cristian Mungiu 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile .

Adică bani de la stat n-a prea primit, fiindcă fondurile destinate cinematografiei naţionale trebuiau direcţionate neapărat spre căcaturi scuzaţi de expresie ca „Supravieţuitorul” lui Sergiu Nicolaescu senator sau „Ticăloşii”, o tâmpenie făcută pe baza unui roman comunistoid al directorului Teatrului Naţional, Dinu Săraru.

Până la urmă, tânărul regizor a găsit surse private de finanţare, dar cea mai impresionantă realizare a sa în această fază a fost că l-a convins pe Armand Assante să joace un rol principal gratis!!! în filmul său.

Ca să fie lucrurile clare: un superstar american, plătit cu milioane de dolari pentru fiecare rol, acceptă să joace în filmul unui regizor debutant, într-o ţară obscură undeva în Europa de Est, fără să ceară nici un ban.

Rezultatul: criticul de film A.O Scott de la New York Times consideră că Armand Assante a făcut „rolul carierei sale” în acest film, iar Cristi Nemescu este descris ca fiind „un tânăr regizor fenomenal de talentat”.

Filmul are un scenariu fascinant, impregnat de un umor subtil ce aduce aminte de stilul filmelor cehoslovace din anii ’60, dar dominat de momente dramatice care surprind efectul mult-aşteptatei sosiri a americanilor într-o lume profund balcanică. De aici şi titlul cronicii din New York Times: „Vin americanii, iar culturile intră în coliziune”.

Având o abordare diferită de colegii din Noul Val Românesc, care au reinventat neorealismul italian filmografie obligatorie pentru cunoscători: „Roma, oraş deschis” de Roberto Rosselini şi „Hoţi de biciclete” de Vittorio De Sica , Cristi Nemescu preferă tehnici mai dinamice de filmare, care pot fi apreciate şi de publicul obişnuit cu filmele americane.

Criticul de la New York Times nu are de unde să ştie, dar spectatorii români îşi dau seama cu uşurinţă că nu doar Armand Assante a făcut rolul vieţii sale în acest film. Jocul actoricesc al lui Răzvan Vasilescu şi al tinerei Maria Dinulescu nu va fi uitat prea curând de fanii acestora, iar performanţa se datorează în mod evident colaborării excelente cu regizorul care a ştiut să exploateze cu maximă eficienţă talentul lor.

În câteva cuvinte, în film este vorba despre sosirea unui contingent de soldaţi americani în gara unui mic orăşel din România, undeva „unde se îndoaie harta”, după cum se exprimă comandantul american, personajul lui Armand Assante.

Soldaţii ar trebui să transporte cu trenul nişte echipamente pentru forţele NATO din Kosovo, dar planurile lor sunt zădărnicite în cel mai pur stil românesc de şefu’ de gară interpretat de Răzvan Vasilescu, cel care vede în sosirea americanilor o ocazie de a se răzbuna, precum şoricelul ce călăreşte elefantul şi strigă în gura mare că i-o trage, pentru toate nedreptăţile istoriei şi pentru care, bineînţeles, vorba cântecului, „Americanii-s de vină, f…-i în gură să-i f…”.


Numai că şefu’ de gară are o fiică adolescentă numa’ bună de … şi care, ca toate suratele ei din orăşel, vede în sosirea băieţilor americani o ocazie pentru altceva, adică „Take me with you, boys”!

La asta se mai adaugă frământările sociale ale muncitorilor looseri din singura fabrică din oraş, pe care vrea să pună labele „prin privatizare” şefu’ de gară + un primar corupt, laş şi lingău de cururi americane, iar întreaga poveste ajunge la un punct culminant în care toate tensiunile acestea ies la suprafaţă şi orăşelul prăfuit Căpâlniţa se transformă într-un Kosovo autohton, în timp ce soldaţii americani, scăpaţi în sfârşit din acest iad, urmăresc totul prin geamurile vagoanelor, ca în transmisiile CNN.

Din păcate, Cristi Nemescu nu a mai apucat să finalizeze montajul filmului California Dreamin’, cu un generic ce are ca fundal sonor evergreen-ul cântat de Beach Boys, de aceea a fost prezentat pe marile ecrane într-o versiune cu o durată destul de mare două ore şi jumătate , drept pentru care i s-a ataşat cuvântul „Nesfârşit” la titlu, cu aluzie şi la tragica dispariţie a creatorului său.

Personalitatea acestuia a fost evocată de Armand Assante în momentul în care a preluat, în numele lui Cristi Nemescu, trofeul secţiunii „Un certain regard” al Festivalului de Film de la Cannes din 2007, secţiune considerată a fi rampa de lansare internaţională a tinerilor realizatori de filme din toată lumea.

Citiţi întreaga cronică de film publicată de New York Times aici, iar mai jos vizionaţi trailerul filmului California Dreamin’ Nesfârşit .