Marţi s-a încheiat programul de 12 luni, finanţat de Ministerul Muncii, prin care Organizaţia Caritas a asigurat consiliere profesională pentru 54 tineri de etnie romă din Turulung, precum şi pentru părinţi lor, în vederea accesului mai uşor al acestora pe piaţa muncii.
Rezultatele programului au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de coordonatoarea Bucsi Eva, asistentul de program Szucs Ritta şi purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Caritas Satu Mare, Fazekas Csilla.
Cel mai important rezultat este faptul că tinerii romi au deprins aptitudini profesionale care le vor permite, după caz, să devină tâmplari, grădinari, croitori, instalatori apă-gaz sau coafeze. Majoritatea tinerilor urmează cursurile unor şcoli profesionale sau licee, iar programul derulat prin Caritas le-a permis să facă vizite şi la unele întreprinderi sau şantiere de construcţii din judeţ, pentru a avea o viziune mai bună asupra viitorului lor profesional.
Un alt rezultat important al programului a constat în sensibilizarea părinţilor cu privire la oportunităţile de care au parte copiii lor în viaţa profesională.