Cu toate că Sărbătoarea Naşterii Domnului din acest an a fost una mult mai liniştită în comparaţie cu cea a anului 2007, ambulanţierii sătmăreni au avut de lucru destul.
În zilele de 24 şi 25 decembrie ei au intervenit în nu mai puţin de 100 de cazuri. Cele mai multe au fost cazuri în care bărbaţii au consumat băuturi alcoolice în exces, după care li s-a făcut rău, dar s-au înregistrat şi cazuri de agitaţii psihomotorii, insuficienţe respiratorii, hipertensiuni şi alte urgenţe majore.
Nu mai puţin de 20 de persoane au ajuns în stare de ebrietate la Spitalul Judeţean Satu Mare, fiind transportaţi acolo cu salvarea, dar ambulanţierii au avut de-a face şi cu unele cazuri mai speciale. În prima zi de Crăciun, de exemplu, un echipaj de la Ambulanţă a trebuit să calmeze un tânăr de 17 ani din Poiana Codrului, care a fost toată noaptea la colindat, după care l-au apucat pandaliile şi a spart totul prin casă.
În aceeaşi zi ambulanţierii au rezolvat şi un caz social, internând în spital un bărbat din Dara, care şi-a petrecut ultimele trei săptămâni în crâşma din localitate, după ce casa i-a ars într-un incendiu. Deoarece barul a fost închis de Crăciun, bărbatul şi-a petrecut sărbătorile pe terasa acestuia, degerând de frig.
În zilele care au urmat Crăciunului, la Urgenţe s-au prezentat 75 de persoane, mare parte dintre ei acuzând diverse alergii, diaree, colici biliare şi renale provocate de indigestiile cu care s-au ales după ce s-au ghiftuit la masa de sărbători.