
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Prin voluntariat se înţelege activitatea de interes public desfăşurată benevol de persoane fizice în serviciile publice de urgenţă voluntare, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncă.
Potrivit legislaţiei actuale, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă se constituie în comune, oraşe şi municipii, în subordinea consiliilor locale, in scopul apararii vietii, bunurilor si mediului impotriva incendiilor si dezastrelor, precum si realizarea masurilor de protectie civila.
Aceste servicii se organizeaza in compartimente de prevenire, grupe si echipe specializate de interventie, pe tipuri de riscuri.
Principiile care stau la baza exercitării voluntariatului în seriviciile de urgenţă sunt:
- implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
- selecţionarea voluntarilor, fără discriminări, pe baza egalităţii de şanse;
- participarea ca voluntar numai pe baza consimţământului scris, exprimat prin semnarea contractului de voluntariat;
- încadrarea şi promovarea voluntarului conform pregătirii şi, respectiv, rezultatelor obţinute în cadrul serviciului de urgenţă voluntar;
- asumarea liber consimţită de către voluntar a suportării riscurilor pe care le presupune activitatea în serviciul de urgenţă voluntar.
Rolul voluntariatului este acela de a promova şi facilita participarea personalului voluntar, în spiritul solidarităţii civice, la acţiunile organizate de autorităţile administraţiei publice locale în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare pentru:
- informarea şi instruirea comunitatilor locale privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
- verificarea modului de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice şi dispoziţiilor care privesc apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competenţă;
- asigurarea intervenţiei pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, a animalelor şi bunurilor periclitate de incendii sau în alte situaţii de urgenţă.
Si pentru ca toti avem cel putin un lucru la care ne pricepem suficient de bine, toti avem cel putin o abilitate, pricepere sau un talent pe care sa il putem pune in folosul unei persoane care are nevoie de ajutor, in folosul strazii, al cartierului sau orasului in care traim sau in folosul comunitatii in general, pentru a fi mai fericiti si mai impliniti, trebuie sa ne inscriem intr-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenta.
Sătmărenii sunt dublu stresați față de anul trecut
Sală de nașteri de la spital, renovată de Cultul Penticostal
Vezi aici dacă ai fost acceptat în Programul „Casa Verde“
Urgenţe şi farmacie non-stop în Carpaţi II
Se deschide cea mai modernă clinică din Satu Mare
S-a deschis prima maternitate privată din Satu Mare
Caritas face cămin de bătrâni în locul Psihiatriei
Red Hat Café: jos pălăria!
Centru Social de Urgenţă pentru oamenii fără adăpost din Satu Mare
Minoră scoasă la produs
Copiii străzii vând legume bio produse în grădina Asociației Stea
Fii OM BUN ! Redirecționează 2% din impozitul pe venit către Fundația pentru SMURD!
600 de familii din Certeze au depus dosare pentru ajutorul de încălzire
Bilete de tratament prin Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare
Contracte ferme cu Florisal sau taxă specială de salubrizare
Instituția Tutelei în noul cod civil
Grădina Romei va redeveni oaza de verdeaţă a sătmărenilor
Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun începând de azi
Două module de tip familial, inaugurate la Centrul de Plasament Halmeu
Peste 500 de şomeri vor urma cursuri de calificare