Locale Altele
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Mie, 29 Ian 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Impactul culorilor în suflet de copil
Colegiul Național „Doamna Stanca” Satu Mare  - Joi, 9 Aprilie 2015

Clubul Impact Noua Generație a implementat proiectul „IMPACTul culorilor în suflet de copil”, acţiune realizată cu sprijinul Fundaţiei Noi Orizonturi, ca parte a proiectului „IMPACT – model de educaţie pentru cetăţenie activă şi implicare comunitară în rândul copiilor şi tinerilor”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Noul proiect al clubului ce functionează în colegiul nostru s-a desfășurat în zilele de 7 și 8 aprilie 2015, la Casa Diana și a constat în amenajarea unui spatiu destinat petrecerii timpului liber si realizarea unei grădini de legume.

În cadrul proiectului, 23 de membri  ai clubului NOUA GENERATIE, împreună cu profesorii lideri Dana Mihai, Nicoleta Dragomir si Cristina Gherman, alături de numerosi voluntari din CNDS au efectuat timp de două zile activităti împreună cu tinerii din Casa Diana: au amenajat o grădină de legume, au realizat reparatii la spatiul de joacă, au semănat si au plantat flori, au aranjat foisorul cu plante decorative în suporturi din materiale reciclate, au pictat peretele în culori vesele.

Proiectul ”IMPACTul culorilor în suflet de copil” are ca temă solidaritatea si a fost scris de elevele Tola Andrea si Dongi Diana, iar profesorul coordonator este Dana Mihai, lider IMPACT.  

Clubul IMPACT NOUA GENERATIE și Colegiul Național „Doamna Stanca” doresc tuturor sătmărenilor Sărbători pline de Lumină si de Culoare.

Despre:

„IMPACT – model de educaţie pentru cetăţenie activă şi implicare comunitară în rândul copiilor şi tinerilor” - Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 74.630Euro.Proiectul îşi propune să ofere ocazii prin care copiii şi tinerii români să îşi asume un rol activ în propria dezvoltare şi în dezvoltarea comunităţii din care provin, ajutând astfel la dezvoltareaatitudinile civice şi sociale ale românilor.

IMPACT este un program bazat pe un model educaţional dezvoltat în România de Fundaţia Noi Orizonturi şi preluat la nivel internaţional în alte 9 ţări: Statele Unite, Mexic, Nicaragua, Republica Dominicană, Honduras, Haiti, Armenia, Albania, Republica Moldova. Constă într-o reţea de Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri, ce realizează anual peste 200 de proiecte de serviciu în folosul comunităţii. În România, sunt înscrise în program peste 120 de şcoli: aproape 2.000 de elevi şi 400 de profesori voluntari (lideri) ce ghidează activitatea Cluburilor.

Încă din anul 2000, Fundaţia Noi Orizonturi (FNO) oferă tinerilor modele de educaţie prin experienţă de calitate, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Prin programe iniţiate în România, care au reuşit să aibă ecou internaţional, FNO creează contexte prin care tinerii îşi dezvoltă abilităţi de viaţă(comunicare, lucru în echipă, tehnice etc) şi devin mai responsabili şi implicaţi în comunitate. Cele două programe naţionale, care se desfăşoară de aproape 15 ani sunt: IMPACT – educaţie prin serviciu în folosul comunităţii – şi VIAŢA – prima tabără de educaţie prin aventură din România. (www.noi-orizonturi.ro)

1203 vizite
Distribuie pe