Locale Altele
Luni, 30 Martie 2020
Luni, 30 Mar 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vinovaţii de accidente rutiere, buni de plată la spital
Florin Răchitan  - Luni, 18 Aprilie 2016

Conducerea Spitalului Judeţean Satu Mare a întocmit un model de formular pe care îl vor prezenta la externare fiecărui pacient tratat în urma unor accidente rutiere, agresiuni sau tentative de suicid.

Pacienţii trebuie să declare pe proprie răspundere dacă au fost victime sau autori ale unor accidente ori agresiuni, deoarece Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate nu decontează cheltuielile de spitalizare pentru cei care se fac vinovaţi de punerea în pericol a sănătăţii sau a vieţii omeneşti.

Ei trebuie să suporte atât cheltuielile pentru spitalizarea proprie, cât şi pentru serviciile medicale asigurate victimelor lor. În aceeaşi situaţie sunt şi cei care au tentative de suicid, dar sunt salvaţi în urma intervenţiei medicale, pe care trebuie s-o plătească.

Managerul Spitalului Judeţean, Marcela Papici, a explicat luni în cadrul unei conferinţe de presă că este necesară chestionarea tuturor pacienţilor internaţi în asemenea situaţii, pentru ca instituţia să ştie de la cine trebuie să recupereze banii cheltuiţi pe tratamente sau intervenţii chirurgicale.

De obicei, spitalul se constituie parte civilă în procesele intentate vinovaţilor de accidente sau agresiuni, dar procesele durează mult, iar sumele se recuperează greu şi cu foarte mare întârziere. De exemplu în ultimele nouă luni, cheltuielile cu spitalizarea autorilor şi victimelor unor accidente şi agresiuni s-au ridicat la peste 750.000 de lei (valoarea reabilitării a trei secţii din spital n.r.), dar până acum a fost recuperată doar aproximativ 10% din această sumă, fiind pe rol nu mai puţin de 360 de procese.

Noul sistem de formulare completate la externare oferă posibilitatea celor implicaţi să plătească sumele în rate, chiar înainte de pronunţarea unor sentinţe judecătoreşti definitive.

Marcela Papici a precizat că reglementările legale în această privinţă sunt în vigoare demult, dar la preluarea conducerii spitalului ea nu a găsit un sistem funcţional pentru recuperarea banilor datoraţi pentru serviciile medicale în caz de accidente, agresiuni sau tentative de sinucidere. Acum speră că noul sistem să eficientizeze acest proces, iar spitalul să aibă la dispoziţie mai repede banii din care se pot face investiţii importante. 

Tags: vinovati  accidente  plata  spital  
868 vizite
Distribuie pe