Locale Altele
Luni, 19 Aprilie 2021
Luni, 19 Apr 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Efectul crizei: zeci de sătmăreni vor să lucreze la puşcărie
Leontina Volosciuc  - Marti, 28 Aprilie 2009

Nu mai puţin de 73 de sătmăreni s-au înscris, până în prezent, la concursul pentru ocuparea locurilor vacante de muncă din penitenciarul sătmărean.

 

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, la începutul lunii aprilie, 552 de posturi vacante la nivel naţional, la Satu Mare fiind repartizate 7 posturi, dintre care 6 de agenţi în sectorul operativ, adică gardieni, şi un şofer.

 

Directorul penitenciarului, Mihai Ciorcaş, a precizat că cereri se mai pot depune până pe data de 4 mai. Participanţii la concurs trebuie să aibă neapărat diplomă de Bacalaureat.

 

După data de 8 mai, la Bucureşti se va face planificarea în centrele de examinări din ţară. Sătmărenii vor susţine examenul psihologic la Bucureşti, iar probele fizice, scrise şi testarea aptitudinilor, pe calculator la Arad. Cei care vor trece de examenul psihologic vor merge mai departe.

 

Cei care vor opta pentru ocuparea postului de şofer nu vor susţine examenul psihologic şi nici cel de aptitudini pe calculator. 

Tags: gardieni  puscarie  concurs  
1311 vizite
Distribuie pe