Locale Altele
Duminica, 8 Decembrie 2019
Dum, 8 Dec 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Tabără gratuită pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu dizabilități
DJST Satu Mare  - Miercuri, 4 Aprilie 2018

Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare organizează o Tabără gratuită pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu dizabilități, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti din judeţul Satu Mare.

Cererea pentru acordarea unui loc de tabără gratuit se depune însoţită de o copie după documentul care atestă gradul de handicap şi o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ care să ateste încadrarea într-o formă de învătământ, la sediul D.J.S.T. Satu Mare, str. Vasile Conta nr. 2/1 (intrarea de pe strada Paris).

Cererea poate fi depusă atât de părintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap cât şi de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine. În cazul studenţilor cererea poate fi depusă personal sau prin reprezentant.

Pentru anul 2018 Satu Mare are alocat un număr de 70 de locuri. Persoanele care nu au mai beneficiat de un astfel de program în anii anteriori vor avea prioritate la selecţie, un alt criteriu de selecție fiind „primul venit primul servit”.

Perioada de depunere a cererilor este 07.05.2018 – 25.05.2018.

Cererea poate fi obținută de pe adresa www.djstsatumare.ro.

 

Tags: tabara  copiii  dizabilitati  satu mare  
1390 vizite
Distribuie pe
Paul Petruca
Felicitari pentru initiativa!
2018-04-05 00:48:05