Locale Altele
Luni, 9 Decembrie 2019
Luni, 9 Dec 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Asociația Prosperitas Vitae dorește popularizarea intervenției timpurii în educația specială a copiilor
Caritas Satu Mare  - Miercuri, 30 Ianuarie 2019

Asociația Prosperitas Vitae și-a propus ca scop popularizarea dezvoltării timpurii și recunoașterea acesteia de către statul român. În acest sens a înaintat o petiție care poate fi semnată de orice cetățean dornic să se implice.  

Luni după-amiază sediul central al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a fost gazda unei mese rotunde. La evenimentul inițiat de Asociația Prosperitas Vitae din Sânmartin (județul Harghita) au participat 20 de specialiști și reprezentanți ai unor instituții din județul Satu Mare care furnizează servicii educaționale, medicale, sociale, de protecția copilului pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 7 ani.

Directorul social al organizației, Kósa Attila Kálmán a urat bun venit participanților, după care directorul general al Caritas, Ioan Roman s-a adresat și el celor prezenți.
Președintele Asociației Prosperitas Vitae, Sógor Enikő a afirmat că deși în țările membre ale Uniunii Europene se pune accent important pe intervenția timpurie, în România depistarea timpurie a tulburărilor de dezvoltare și intervenția timpurie nu beneficiază de atenția cuvenită.

Asociația Prosperitas Vitae și-a propus ca scop popularizarea intervenției timpurii și recunoașterea acesteia de către statul român. În acest sens asociația a înaintat o petiție pe care dorește să o facă cunoscută în toate județele din Transilvania.

Printre demersurile solicitate se numără declararea dezvoltării timpurii optime a tuturor copiilor o prioritate națională și crearea unui sistem național de servicii interinstituționale de intervenție timpurie.

Petiția poate fi consultată și semnată online pe următorul link: https://www.petitieonline.com/intervenia_timpurie_protejat_de_lege. Documentul a fost semnat de toți participanții la finalul evenimentului. Asociația Prosperitas Vitae îi îndeamnă pe sătmăreni să se alăture cauzei în număr cât mai mare și să sprijine inițiativa prin semnarea online a petiției.

În cadrul întâlnirii, specialiștii au împărtășit deschis opiniile și experiențele lor legate de acest subiect și au încercat să contureze împreună situația actuală a dezvoltării timpurii în județul Satu Mare. 

A fost abordată și necesitatea înființării unui grup de lucru la nivel local și desemnarea unei persoane de contact care să se implice activ în crearea unei rețele de comunicare între diferitele sectoare și tipuri de servicii existente, dar și în coordonarea realizării unei analize la nivel local prin distribuirea și evaluarea unor chestionare și organizarea unor întâlniri de lucru.

 

Tags: dezvoltare  timpurie  copiii  
476 vizite
Distribuie pe