Locale Altele
Vineri, 16 Aprilie 2021
Vin, 16 Apr 2021
Şase sătmăreni au leşinat pe stradă din cauza căldurii
Florin Răchitan  - Marti, 4 August 2009

Canicula a început să facă victime printre sătmăreni. La Urgenţe s-au înregistrat trei cazuri de lipotimie, iar alţi trei sătmăreni au ajuns la spital cu tensiune mare şi cu aritmii.
În patru cazuri pacienţii au ajuns la spital cu salvarea, după ce au leşinat pe stradă, iar ceilalţi doi sătmăreni au fost duşi de rude la Urgenţe.

Medicii recomandă ca cel puţin în intervalul orar 11 -15 să evitaţi expunerea prelungită la soare şi să beţi cât mai multe lichide.

 

După caniculă, vin ploile şi vijeliile. Satu Mare se numără printre judeţele care au primit cod galben, ce semnalează iminenţa acestor fenomene naturale.

Avertizarea intră în vigoare de marţi, de la ora 18.00, şi durează până vineri dimineaţa, la ora 9.00. Meteorologii anunţă ploi ce vor depăşi local 25 litri/mp şi izolat chiar 50 litri/mp.

Instabilitatea atmosferică se va caracteriza prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor avea şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Tags: canicula  lesin  strada  
1088 vizite
Distribuie pe