Locale Altele
Miercuri, 22 Ianuarie 2025
Mie, 22 Ian 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
De ce nu se înghesuie gaborii la protest? Fiindcă la ora aia îşi beau cafeaua.
Florin Răchitan  - Marti, 18 August 2009

După ce în prima zi a acţiunilor de protest programate în toată ţara, luni, liderii de sindicat ai poliţiştilor sătmăreni au explicat numărul mic al protestatarilor adunaţi în faţa Prefecturii prin presiunile la care ar fi fost supuşi de şefi, marţi s-au adunat şi mai puţini.

 

În timp ce în faţa Palatului Administrativ abia erau poliţişti şi poliţişti de frontieră destui cât să ţină pancartele cu revendicările lor, la o terasă mai retrasă, în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, au luat loc la ora începerii „protestului” un grup de poliţişti de frontieră, aproximativ egal numeric cu cel care picheta de zor Prefectura.

 

Ei şi-au sorbit tacticos cafelele, ca pe vremea când ne ţineau câte-o oră în vamă, la schimbul de ture, când toată lumea ştia că e „pauză de cafea” şi domnii în uniformă nu pot fi deranjaţi.

 

Poliţiştii din toată ţara sunt nemulţumiţi că li se taie sporurile salariale, nu au benzină în maşinile de patrulare, iar ministerul nu mai vrea să le deconteze chiriile. În acelaşi timp, Ministerul Administraţiei şi Internelor cheltuieşte un milion de euro pe renovarea unor hoteluri din Predeal şi Mamaia, în care îşi petrec vacanţele şefii cei mari.

 

De asemenea, potrivit dezvăluirilor Jurnalului Naţional, numai în ultimele trei luni au fost cheltuite mai multe miliarde lei vechi din bugetul ministerului pentru delicatese ca somon fume, păstrăv, şalău, anchoa, ceafă de porc, coniac Metaxa şi whisky Grants. Bineînţeles că agenţii care pichetează în această săptămâna Prefectura nu au gustat din aceste bunătăţi, dar suntem convinşi că şi-au făcut şi ei proviziile din altă parte.

Tags: gabori  protest  cafea  
2240 vizite
Distribuie pe