Locale Altele
Miercuri, 26 Februarie 2020
Mie, 26 Feb 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Greva de la Transurban a continuat marţi dimineaţa. De miercuri, autobusele vor circula normal
Florin Răchitan  - Marti, 24 Septembrie 2019

Începută în ziua precedentă, greva „spontană” de la Transurban a continuat şi marţi dimineaţa între orele 5 şi 7, mulţi dintre călătorii care trebuiau să ajungă la serviciu aşteptând în zadar autobusele în staţii.

În ziua precedentă, reprezentanţii sindicatului au purtat negocieri cu conducerea societăţii de transport public, mediate de primarul Kereskenyi Gabor, însă nu au ajuns la un acord şi au refuzat să anunţe dacă vor continua sau nu greva.

Edilul-şef s-a întâlnit cu greviştii şi marţi dimineaţa, însă a refuzat să poarte discuţii cu ei în prezenţa singurului ziarist de la faţa locului, colegul nostru de la Sătmăreanul.net, astfel că rezultatele negocierilor au rămas un mister şi nici conducerea Transurban nu a comunicat vreun mesaj clar în legătură cu situaţia actuală.

Şoferii de autobuse se plâng că au salarii mici, în timp ce conducerea susţine că le-a dublat salariile în ultimii trei ani, propunându-le şi acum o majorare cu 300 de lei, ofertă refuzată, însă, de sindicat. Sindicaliștii au fost avertizați că greva este ilegală și vor suporta pagubele produse societății.

UPDATE: După trei ore de negocieri, se pare că greviştii au acceptat oferta conducerii şi, potrivit anunţului Primăriei Satu Mare, au încetat conflictul de muncă, astfel că autobusele şi-au reluat circulaţia după programul obişnuit.

Tags: greva  transurban  continua  
570 vizite
Distribuie pe