Locale Altele
Luni, 28 Septembrie 2020
Luni, 28 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Sătmărenii alergici la ambrozia fac apel la autorități să stârpească din timp buruiana
Florin Răchitan  - Duminica, 5 Iulie 2020

În fiecare an, în timpul verii, zeci de mii de sătmăreni suferă de forma mai ușoare sau mai grave ale alergiei la ambrozia, cunoscută în popor ca ”iarba pârloagelor”.

Deși există încă din 2018 o lege care obligă atât autoritățile, cât și proprietarii terenurilor lăsate înb paragină să ia măsuri pentru stârpirea buruienii, anul trecut aceste măsuri au fost doar de formă și luate prea târziu, limitându-se la celebrele carduri de propagandă pe Facebook ale Primăriei și câteva amenzi date de ochii lumii.

Tocmai de aceea, sătmărenii care suferă de această boală fac un apel la autorități să acționeze încă de acum și nu doar cu carduri de propagandă pe Facebook!

O singură plantă de ambrozia poate elibera în atmosfera câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează proprietățile germinative timp de 40 ani, iar dacă nu este eradicată în timp util, sunt șanse mari ca peste câteva săptămâni să se resimtă din plin impactul nociv al ambroziei.

Perioada critică în care se simte acest impact asupra organismului uman este între sfârșitul lunii iulie și începutul lunii octombrie.

Alergia la ambrozie este asociată de multe ori cu insuficiența respiratorie și cu șocul anafilactic, iar dacă Guvernul nu va redeschide spitalele în următaoarele 2-3 săptămâni, din motive de Covid, atunci va fi prăpăd.

În loc să vă interneze de alergia la ambrozie, băieții deștepți vor zice că aveți Covid și, în loc să vă acorde tratamentul de prim ajutor pentru alergii, o să vă testeze și, până când nu primiți rezultatul, veți aștepta mult și bine până când o să vă vadă un medic.

Răul trebuie tăiat de la rădăcină, iar pentru asta e nevoie de organizare din partea tuturor, nu doar a celor care știu că suferă de alergie la ambrozie. E nevoie doar de câteva poze făcute cu telefonul și un e-mail trimis pe adresa Primăriei, cu precizarea locului unde ați descoperit vreo plantă de ambrozie pe vreun teren viran sau oriunde altundeva.

În acest an, autoritățile locale nu vor risca să nu își facă treaba, mai ales că mai sunt doar trei luni până la alegeri!
Tags: alergie  ambrozie  satu mare  
1333 vizite
Distribuie pe