Locale Altele
Miercuri, 8 Decembrie 2021
Mie, 8 Dec 2021
Ajutoarele lui Moș Crăciun adună cadouri pentru 500 copii nevoiași din județul Satu Mare
Asociația Apel la Acțiune  - Joi, 18 Noiembrie 2021

Numărătoarea inversă până la Crăciun a început, iar spiridușii din cadrul Asociației ,,Apel la Acțiune” s-au pus deja pe treabă.

Mihai Huzău, Roxana Gătina, Anișoara Deak, Alexandru Șuta, Sebastian Kirilă și Vera Pop au ajuns la a 5-a ediție a proiectului „Ajutoarele lui Moș Crăciun” și, cu această ocazie, vă mulțumesc tuturor pentru implicarea de până acum.

Asociația "Apel la Acțiune" - Ajutoarele lui Moș Crăciun 2020

Spiridușii fac din nou apel la participarea dumneavoastră

Nimic din tot ce s-a făcut de 4 ani încoace nu ar fi fost posibil fără implicarea oamenilor cu inimi sensibile la durerile altora. De asemenea, nici ediția 2021 nu poate exista fără dumneavoastră, iar spiridușii vă invită să le fiți din nou alături.

Vă reamintim că proiectul este dedicat copiilor nevoiași din Centre și Case de copii, dar și micuților din familii defavorizate.

Campania funcționează în felul următor: copiii îi scriu Moșului dorințele, scrisorile ajung la spiridușii Asociației ,,Apel la Acțiune” după care fiecare dintre dumneavoastră poate să intre în posesia unei scrisori și să cumpere cadourile înșiruite pe ea. Apoi, în preajma Crăciunului, spiridușii, alături de Moș, vor împărți darurile tuturor copiilor.

Îndepliniți chiar dumneavoastră dorințele unui copil

Cei mici își doresc ca, și în aceast an, Moșul să ajungă la ei. Drept urmare, și-au luat pixurile, hârtiile, unii chiar și creioanele colorate, și i-au scris și desenat Moșului.

Astfel, peste 500 de scrisori au ajuns până acum în mâinile spiridușilor.

Cum puteți intrați în posesia uneia dintre ele și să îl ajutați pe Moș Crăciun? E simplu!

În varianta online, tot ce e nevoie să faceți este să accesați formularul următor >>click aici << și să rezervați o scrisoare.

Altă opțiune este să veniți personal la Atelierul lui Moș Crăciun, de pe strada Micu Klein, nr. 1, la Moose Social Pub, de luni până vineri, între 14:00 și 19:00 și sâmbătă, de la 14:00 la 18:00.

Menționăm că, darurile din fiecare scrisoare se încadrează în suma de 150 de lei.

Fiecare zi din Centrele și Casele de copii e marcată de lipsuri

Ce înseamnă viața în Centrele și Casele de copii? Pentru copii înseamnă mâncare caldă, un pat în care să doarmă, un adăpost, un loc de joacă. Dar, înseamnă și o viață plină de lipsuri.

Se modernizează puțin spre deloc pentru că … nu sunt bani, iar ignoranța celor care ar trebui să acorde fonduri se răsfrânge asupra copiilor.

An de an, membrii Asociației le fac câte o vizită copiilor și stau de vorbă cu responsabilii.

>>click aici<<  pentru a afla nevoile celor mici și modul în care te poți implica, dincolo de ce i-au scris Moșului.

Împreună, facem lucruri mărețe!

A rămas puțin până la Crăciun, dar, chiar dacă timpul e scurt, mână de la mână putem schimba lumea celor mici.

Cum au fost primele 4 ediții?  

>>Primele 4 ediții<< au adunat în total mai bine de 2000 de sătmărenii. Datorită lor, spiridușii au împărțit peste 1600 de cadouri și au reușit să acopere o parte din nevoile copiilor de la centre și din familii nevoiașe.

Crăciunul care vine, puteți fi și dumneavoastră motivul pentru care un copil zâmbește. 



963 vizite
Distribuie pe