Locale Altele
Vineri, 3 Februarie 2023
Vin, 3 Feb 2023
Motivul halucinant pentru care un om în toată firea a chemat ambulanța la Satu Mare: a visat ceva urât și s-a speriat!!!
Florin Răchitan  - Luni, 23 Ianuarie 2023

Sunt deja aproape zilnice reclamațiile pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Satu Mare în legătură cu felul în care sunt tratați de cadrele medicale de acolo, dar la fel de multe sunt și cazurile de-a dreptul absurde în care unii sătmăreni abuzează de serviciile de urgențe medicale, mai ales când e vorba de transportul cu ambulanța.

În week-end-ul trecut, bunăoară, echipa de serviciu de la dispecerat a primit un apel de la un sătmărean care a depășit deja binișor vârsta de 50 de ani și s-a trezit în toiul nopții că are nevoie urgentă de tratamente medicale pe bază de sperietură, motivul fiind ceea ce se vede scris în imaginea-captură de pe monitorul calculatorului de la dispecerat.

Și, pentru a-i mai trece sperietura, a solicitat ambulanța cu echipaj medical, să-l ducă la spital! Deoarece acuza palpitații la inimă, dispecera a fost nevoită să trimită ambulanță după el, fiindcă așa cere procedura obligatorie. Ajuns la spital, i-au făcut analize de tot felul, dar până la urmă s-a mulțumit cu un algocalmin și a plecat acasă, că deja se plictisea spre orele dimineții. Asta în timp ce curgeau telefoanele la dispecerat, la cazuri cu adevărat grave...

Deși...

...potrivit unuia dintre asistenții medicali cu vechime la UPU, cam 90% dintre pacienții care ajung la UPU abuzează, pur și simplu, de serviciile medicale de urgență, iar ambulanța o folosesc ca taxi gratis.

”Sună Giani din Stâna, de exemplu, că-l doare la inimă. Trimitem ambulanța după el, ajunge la noi, trece de triaj, n-are nici pe dracu, iese lejer pe ușa de la UPU direct în Piața Someș, la frații lui care vând lebeniță. Sau ne sună unul de pe Oituzului, la doi pași de UPU, că-i constipat de două săptămâni și să trimitem ambulanță după el. Sau vine Anetka de la barăcile de pe Toamnei, să-i facem test, să vadă dacă-i gravidă. Am avut o discuție la telefon ca în filmele cu proști cu cineva care zicea că-l doare capul și să trimitem ambulanță. Îl întreb: - De când vă doare? Zice: - De 15 ani!!! :)))))))

Într-un oraș cu maxim 80.000 de locuitori, fiindcă restu-s plecați pe-afară, avem 60.000 de cazuri în fiecare an la UPU!!! În numărul acesta intră și cei care sunt aduși de prin județ, că n-au anestezist la Tășnad sau probleme de genul acesta, dar marea majoritate sunt pacienți din oraș. Dintre aceste cazuri, doar vreo 10% sunt urgențe adevărate, restul e așa-numită medicină socială.

Asta în timp ce nimeni nu are habar ce-s alea Centre de Permanență sau unde sunt, iar medicii care fac de serviciu la centrele respective trag câte-un pui de somn în cea mai mare parte a nopții și încasează cam 1.000 de lei pe gardă.

Toată lumea se bulucește la UPU, iar când vine câte-un caz cu adevărat grav, nu avem unde pune pacientul, fiindcă toate paturile și monitoarele sunt ocupate de tot felul de ipohondri. Câte 200 de pacienți pe o tură de 12 ore, la 2 medici!

Avem clienți fideli, cu câte 60 de prezentări la UPU în fiecare an, pe care-i știm după nume și le cunoaștem deja toată povestea de viață. Evident, n-au nici o problemă de sănătate, dar le place să se plimbe cu ambulanța și să socializeze.

Vine câte-o Pamela cu capul spart, o trimitem cu elicopterul la Cluj, o operează acolo, după care face transfer la Neurologie la Satu Mare. Decont 55.000 lei. Asta dacă vă întrebați unde sunt contribuțiile voastre la Sănătate, plătite toată viața! Fiindcă Pamela sigur nu a contribuit cu nimic, niciodată” – concluzionează asistentul de la UPU Satu Mare.

1108 vizite
Distribuie pe