Locale Altele
Vineri, 22 Ianuarie 2021
Vin, 22 Ian 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Au sosit vaccinurile anti-TBC pentru bebeluşi
Sergiu Lenghel  - Marti, 11 Mai 2010

Bebeluşii din judeţul Satu Mare vor fi vaccinaţi împotriva TBC cu doze primite din Ungaria. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că celor 800 de copii care nu au fost imunizaţi contra tuberculozei după ce Institutului Cantacuzino din Bucureşti i s-a retras autorizaţia, li se va administra de miercuri vaccinul BCG.

 

Directorul DSP Satu Mare, dr. Dorel Coica a declarat că Satu Mare dispune în prezent de 2.000 doze de vaccin anti-TBC, suficiente pentru cei 800 de copii şi nou-născuţi din maternităţi.

"Dintr-un flacon se pot obţine 20 de doze, astfel că într-o zi vom putea vaccina 20 de copii. Odată desfăcut flaconul, în 4 ore trebuie folosite dozele. Ce rămâne nu se mai poate folosi"
- spune Coica.

 

Părinţii cu bebeluşi care nu au beneficiat de acest vaccin gratuit trebuie să-şi ducă înainte copilul la medicul de familie, pentru a fi consultat. "Medicul de familie le va da o adeverinţă care să ateste că sunt apţi pentru a fi vaccinaţi, astfel nu ne vom trezi cu efecte secundare din partea copilului" - a precizat directorul adjunct Dorina Dragoş Guran.

 

La Spitalul Judeţean Satu Mare, începând de joi, între orele 10 -14, se vor putea face programări pentru vaccinarea copiilor, la etajul I, camera 40, unde se află Ambulatoriul de Specialitate, cabinetul de tratament Pediatrie. Şi la cabinetul dr. Coica din Carpaţi va exista un centru de vaccinare, care va funcţiona şi în week-end, de la ora 09.00. Cabinetul este situat pe Bulevardul Lucian Blaga, bloc CU8, iar programări se pot face la numerele de telefon 0261-766390 sau 0261-779999.

 

La Spitalul din Carei, bebeluşii vor putea fi vaccinaţi în zilele de marţi, miercuri şi vineri, între orele 10 -12, la Serviciul de Primire Urgenţe Pediatrie. La Spitalul din Negreşti-Oaş vor fi primiţi bebeluşii în fiecare marţi şi vineri între 08.00-10.30, iar la cel din Tăşnad, în data de 18 mai, între orele 10.00-13.00, respectiv în 26 mai, în intervalul orar 09.30-13.00. Vaccinul împotriva TBC poate fi administrat copiilor doar până la vârsta de 10 luni, la maternităţile din Satu Mare ajungând deja aceste doze.

 

În altă ordine de idei, conducerea DSP face un apel tinerelor cu vârsta până la 24 de ani să-şi facă vaccinul împotriva cancerului de col uterin, în stoc existând la ora actuală 2.000 de astfel de doze. Sătmărencele care au depăşit această vârstă vor avea nevoie de recomandarea medicului ginecolog pentru administrarea vaccinului. "Fetele se pot înscrie pentru vaccin prin medicii de familie, centrele de planificare familială sau chiar cabinetele şcolare" - afirmă dr. Guran.

1522 vizite
Distribuie pe