Locale Altele
Joi, 17 Octombrie 2019
Joi, 17 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Angajaţii de la Drumuri Judeţene nu-şi primesc salariile
Sergiu Lenghel  - Marti, 10 August 2010

Angajaţii societăţii Drumuri Judeţene SA îşi cer drepturile salariale. Nicolae Marcaş, Varga Mihai şi Makara Attila s-au plâns preşedintelui Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, în cadrul audienţelor susţinute marţi.

 

Cei trei angajaţi de la societatea care se află în curs de lichidare susţin că nu şi-au primit salariile din luna februarie 2010, ajungând în situaţia de a nu-şi putea achita facturile la curent şi gaz.

 

Aceştia sunt doar câţiva din angajaţii care se confruntă cu astfel de probleme, societatea la care era acţionar majoritar Consiliul Judeţean, având sedii în mai multe localităţi din judeţ.

 

Nicolae Marcaş a fost până în vara anului trecut gestionar la magazia societăţii situate pe strada Magnoliei din municipiul Satu Mare, iar Varga Mihai şi Makara Attila au fost încadraţi ca şoferi.

 

În urma reorganizării de anul trecut, aceştia au muncit ca paznici, însă au rămas cu salariile neplătite timp de patru luni în anul 2009, până să stea de veghe zi şi noapte.

 

Dacă în vremurile bune încasau un salariu lunar de peste 1.100 lei, angajaţii reclamă faptul că nici măcar cei 850 lei care li se cuvin acum pentru posturile de paznici nu i-au primit, fiind disperaţi că nu vor putea să-şi întreţină familia.

 

Preşedintele CJ, Csehi Arpad, spune că problema va fi rezolvată odată ce va reveni din concediu lichidatorul firmei, precizând că varianta cumpărării de către un investitor spaniol a picat.

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, afirmă că se va ocupa personal ca angajaţii să-şi primească drepturile salariale. Tot el ne-a declarat că ar exista o ofertă din partea unor investitori de a cumpăra SC Drumuri Judeţene SA, însă nu a dorit să ofere prea multe detalii.

869 vizite
Distribuie pe