Locale Altele
Vineri, 26 Februarie 2021
Vin, 26 Feb 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
De ce nu a început școala în Stâna? Din cauza unui xerox!
Ioana Gavrău  - Joi, 16 Septembrie 2010
După patru zile în care părinții copiilor din Stâna nu și-au trimis elevii la școală, de vineri, aceștia vor începe cursurile. Revolta sătenilor din Stâna a fost “stinsă” de prefectul Radu Giurcă, în urma întâlnirii pe care au avut-o joi, într-un cadru mai restrâns, la sediul instituției.


Ședința de joi dimineața a fost una cât se poate de comică. Au participat prefectul Radu Giurcă, inspectorul general al Inspectoratului Județean Școlar, Mariana Popa, primarul comunei Socond, Ioan Sava, fostul director al școlii din Stâna, demis la data de 1 septembrie 2010 din funcție, Florian Silaghi, directorul școlii din Socond, Viorel Maier, respectiv reprezentanții comunității de rromi din Stâna.

Pentru că miercuri situația din Stâna a devenit una tensionată, prefectul Giurcă a decis să-i convoace de urgență, joi, la sediul Instituției.

“Vreau ca toată lumea să-și spună aici de față problemele!”, a spus Radu Giurcă. Primul care a luat cuvântul a fost primarul comunei Socond, care a stârnit hohote de râs în momentul în care a început să-și expună motivele pentru care directorul școlii din Stâna nu mai poate coordona activitatea.

“Eu nu pot să mă mai înțeleg cu acest om. Motivele sunt multe, dar v-aș aminti doar câteva. Într-o zi, când umblam de zori după niște proiecte, am intrat la școala din Stâna pentru că aveam nevoie de un xerox. Dar ghiciți ce s-a întâmplat? Directorul nu a vrut să mă ajute. V-am spus, nu pot să mă înțeleg cu acesta”, a declarat primarul Sava.

Bineînțeles că aceste motive puerile au fost semnalate de cei prezenți, prefectul Giurcă atrăgându-i atenția că aceste chestiuni nu fac obiectul numirii altei persoane în locul lui Silaghi.
După replica prefectului, primarul nu a vrut să cedeze și a prezentat și alte „motive”, la fel de “consistente”. “Păi fiul lui nu m-a salutat când am trecut pe lângă el”, a mai spus primarul, rușinat și el de afirmația pe care a făcut-o.

Comedia nu s-a terminat însă aici. A venit rândul directorului Școlii din Socond, Viorel Maier, care a completat lista domnului primar. “Eu sunt foarte supărat pentru că relațiile dintre mine și domnul Silaghi s-au răcit în ultima perioadă”, a spus acesta.

Pisica moartă – aruncată dintr-o curte în alta

Inspectoratul Școlar a comasat toate școliile în localitățile în care funcționau mai multe unități cu personalitate juridică, lasând-o cu acest statut doar pe cea din comună. Școala din Stâna, pierzând personalitatea juridică, a rămas și fără director, postul lui Florian Silaghi fiind desființat.


Și pentru ca situația să ia o turnură și mai proastă, primarul a numit un coordonator pentru școala din Stâna, alta, și nu în persoana lui Silaghi. Această decizie a nemulțumit părinții din Stâna.
“Atâta timp cât domnul Silaghi nu revine pe fostul post, noi nu ne trimitem copii la școală”, a spus un părinte din Stâna.

Și pentru că prefectul a vrut să afle cine este responsabil de această numire, a cerut explicații directorului școlii din Socond, care elegant, a dat vina pe Inspectorat, iar Inspectoratul pe director.

Minute în șir s-au certat reprezentanții celor două instituții și nimeni nu știa în atribuția cui revine numirea profesorului coordonator. Într-un final, se pare că decizia de a pune o altă persoană la cârma școlii din Stâna i-a aparținut primarului, Ioan Sava, aflat în conflict evident cu fostul director, Florian Silaghi.

Lucrurile s-au calmat


După ore în șir de discuții aprinse, situația s-a rezolvat. De la cearta de dimineață s-a ajuns la o înțelegere: primarul Ioan Sava a cedat, iar Florian Silaghi va reveni pe postul de profesor coordonator al școlii din Stâna.

Dorința părinților din localitate s-a împlinit. “Acest om a făcut foarte multe pentru copiii noștri. Îi aducea în fiecare dimineață la școală și le-a oferit condiții optime pentru a studia. Dintr-o școală care era pe punctul de a se dărâma, a ajuns să o transforme într-o instituție în care se poate învăța în condiții foarte bune”, a spus un localnic din Stâna.
1694 vizite
Distribuie pe