
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.După succesul de anul trecut, când au ajutat un tânăr imobilizat în scaunul cu rotile, Loga Dance School pregăteşte şi pentru aceste Sărbători de Iarnă un spectacol de caritate în urma căreia va beneficia de ajutorul dansatorilor şi al sătmărenilor generoşi un copil nevăzător, în vârstă de numai cinci ani.
Marian Demeter provine dintr-o familie modestă din Odoreu, iar părinţii lui au vândut terenul de lângă casa în care locuiesc pentru a plăti o operaţie foarte costisitoare în Franţa, care nu i-a redat vederea micuţului Marian, dar a prevenit alte complicaţii de sănătate care ar fi putut să apară.
De când a fost în Franţa, visul lui Marian este să aibă în casă o baie cu dotări moderne, asemănătoare cu cea din hotelul în care a fost cazat.
Managerul Loga Dance School, Loga Lorant, a aflat despre povestea tristă a băieţelului din Odoreu şi a decis să-l ajute printr-o campanie de caritate, după modelul celei desfăşurate anul trecut.
Cinci perechi de la Loga Dance School vor dansa în data de 19 decembrie, cu începere de la ora 21, timp de o oră, fără oprire, un dans cubanez de formaţie, Rueda de Casino, în cadrul unui spectacol ce va fi transmis în direct de TV1 Satu Mare.
Cei care doresc să urmărească spectacolul la faţa locului, pot să-şi procure bilete zilnic între orele 16 – 21 la sala de dans Loga Dance School de pe strada Martirilor Deportaţi nr.30, la etajul fostei tipografii Someşul, preţul unui bilet fiind de 20 de lei.
Primii 100 de sătmăreni care-şi cumpără bilete vor avea asigurate locuri în sală, iar ceilalţi sunt invitaţi să doneze sume de bani, după posibilităţile fiecăruia, în urna amplasată în sala de dans.
Toţi banii vor ajunge la familia Demeter din Odoreu, care îi va putea cheltui exclusiv pe amenajarea unei băi moderne în casa lor. Sponsorii principali asigură, de asemenea, premii importante, după cum urmează:
- firma Szalka Tuzep oferă familiei Demeter o reducere de 1.500 de lei din preţul total al materialelor de construcţie pe care le vor cumpăra;
- firma Poszet oferă, de asemenea, o reducere de 1.500 de lei din preţul instalaţiilor sanitare şi asigură instalarea gratuită a acestora;
- firma Panatek oferă o reducere de 1.500 de lei din preţul manoperei la lucrările de renovare.
Fotograful oficial al campaniei de caritate este Radu Mihalca, iar Loga Dance School oferă, prin tragere la sorţi, zece bonuri valorice de câte 100 RON donatorilor interesaţi să se înscrie la cursuri de dans.
Sătmărenii sunt dublu stresați față de anul trecut
Sală de nașteri de la spital, renovată de Cultul Penticostal
Vezi aici dacă ai fost acceptat în Programul „Casa Verde“
Urgenţe şi farmacie non-stop în Carpaţi II
Se deschide cea mai modernă clinică din Satu Mare
S-a deschis prima maternitate privată din Satu Mare
Caritas face cămin de bătrâni în locul Psihiatriei
Red Hat Café: jos pălăria!
Centru Social de Urgenţă pentru oamenii fără adăpost din Satu Mare
Minoră scoasă la produs
Copiii străzii vând legume bio produse în grădina Asociației Stea
Fii OM BUN ! Redirecționează 2% din impozitul pe venit către Fundația pentru SMURD!
600 de familii din Certeze au depus dosare pentru ajutorul de încălzire
Bilete de tratament prin Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare
Contracte ferme cu Florisal sau taxă specială de salubrizare
Instituția Tutelei în noul cod civil
Grădina Romei va redeveni oaza de verdeaţă a sătmărenilor
Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun începând de azi
Două module de tip familial, inaugurate la Centrul de Plasament Halmeu
Peste 500 de şomeri vor urma cursuri de calificare