Locale Altele
Duminica, 20 Octombrie 2019
Dum, 20 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Tabăra aventurilor şi a speranţei
Fundaţia "Hans Lindner"  - Miercuri, 6 Iulie 2011

Atunci când într-o familie cineva este bolnav, mai ales dacă acesta este copil bolnav de cancer, familia ajunge să renunţe în primul rând la vacanţe.
 


Părintele ia această decizie cu toate că este conştient că destinderea, voia bună şi joaca sunt necesare copilului în completarea tratamentului medical, făcându-l să uite de dureri şi traume. Însă familia nu-şi mai poate permite acest „lux”.

 

Fundatia „Hans Lindner” prin programul Raza Speranţei facilitează accesul la concedii odihnitoare şi asigurarea condiţiilor prielnice recuperării.


 

Între 27 iunie şi 3 iulie a avut loc tabăra aventurilor la Sarospatak - Ungaria, dedicată acestor copii şi familiilor lor, organizată împreună cu Fundatia „Kosztyu Adam” din localitatea gazdă. Peste 90 de copii, împreună cu părinţii lor, între care şi familii din Satu Mare, s-au putut juca şi distra, s-au format prietenii, iar părinţii au avut şansa schimbului de experienţă.

 

Programele au fost foarte diverse: lansări de şoimi, lupte medievale, trageri cu arcul, auto-cross, acrobatism cu bicicleta, coborâri cu bob pe şine, jonglări cu focul, demonstraţii ale pompierilor şi jandarmilor, haz cu clovni, jocuri în bazinul taberei, îndeletniciri manuale şi întreceri ale familiilor.


 

Tabăra a durat doar o săptămână, însă organizatorii sunt mulţumiţi de faptul că atât copiii, cât şi adulţii s-au putut relaxa şi s-au putut bucura de clipe de neuitat. Cel puţin aşa s-a putut constata, observând zâmbetul care s-a aşezat încă din prima clipă pe obrazul lor.


 

Organizatorii mulţumesc şi pe această cale celor care au contribuit la buna desfăşurare a taberei, cu o deosebită consideraţie domnilor Gheorghe Bodea, Camil Burian, Hutton Richard, Feher Zoltan, Keserű Stefan, Zaha Alexandru şi Szerviczki Akos, respectiv tuturor celor care au direcţionat cei 2% din impozitul propriu pe venit către Fundaţia „Hans Lindner”. Ei sunt într-adevăr părtaşi la menţinerea vie a speranţei. Mai multe imagini din tabără se pot vedea pe pagina web fundaţiei: www.fundatiahanslindner.ro 

1240 vizite
Distribuie pe