Locale Altele
Miercuri, 23 Septembrie 2020
Mie, 23 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Chirurg din Londra operează copii cu dizabilităţi la Negreşti-Oaş
Lorena Georgi  - Duminica, 2 Noiembrie 2008

Peste 50 de copii cu probleme ortopedice au fost consultaţi de medicul chirurg în ortopedie Deborah Eastwood, venită tocmai de la Londra pentru a ajuta copiii cu dizabilităţi.
 
Managerul Spitalului Orăşenesc din Negreşti-Oaş, Diana Mitruţ, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că acesta este debutul colaborării între Fundaţia F.R.O.D.O (Foundation for the Relief Of Disabled Orphans) din Marea Britanie, spitalul negreştean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare.

Echipa formată din medicii Deborah Eastwood, Vasile Costiuc şi Traianela Ionescu, respectiv personalul mediu sanitar din cadrul blocului operator al Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş vor realiza operaţii începând de luni până miercuri. În prima zi va fi operat un copil de 14 ani, care are un membru inferior foarte slab dezvoltat, unul dintre genunchi fiindu-i flectat, fapt pentru care necesită o osteoctomie. Un alt caz care va fi tratat de medicul străin Deborah Eastwood este cel al unui copil care are tendoanele secţionate. Un al treilea copil ce provine dintr-o casă de copii va beneficia de fizioterapie.

Potrivit celor precizate de dr. Deborah Eastwood, acţiunea de la Negreşti Oaş se desfăşoară în paralel cu cea de la Constanţa, unde o echipă mixtă de medici oferă în mod voluntar ajutor copiilor instituţionalizaţi care se confruntă cu probleme ortopedice. „Până în prezent, F.R.O.D.O a ajutat peste 90 de copii, fie prin operaţii sau acordarea de de proteze şi orteze, fie prin fizioterapie”, a declarat Rick Lynas, coordonatorul proiectului.

Tags: chirurg  londra  negresti  
2596 vizite
Distribuie pe