Locale Altele
Duminica, 25 Octombrie 2020
Dum, 25 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Parteneriat cu o fundaţie olandeză pentru servicii sociale
Consiliul Judeţean Satu Mare  - Miercuri, 24 Octombrie 2012

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții Fundației Caritativ Creștine Oikodomos Hodod, Jan Wessels și Jan Wilhem Otten, întâlnire la care au mai participat vicepreședintele Árpád Csehi și consilierul județean și protopop reformat de Carei, Alexandru Nagy.

 

Oikodomos Hodod finanțează, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, servicii de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni în comuna Hodod și un centru de zi în comuna Bogdand. În Hodod, bătrânilor este asigurată și o masă caldă pe zi, haine și medicamente.

 

Reprezentanții fundației au cerut președintelui Consiliului Județean Satu Mare un sprijin mai mare din partea autorităţilor pentru a fi extinse serviciile asigurate și în comuna Supur, dar și în toate satele aparţinătoare de comunele Hodod și Bogdand.

 

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a declarat că dorește să dezvolte parteneriatul cu fundația olandeză pentru a pune la punct un sistem social bine dezvoltat în această zonă a județului. Totodată, fundația va fi sprijinită pentru a se acredita și a putea încheia contract cu CJAS pentru furnizarea de servicii medicale, complementare celor de îngrijire la domiciliu.

 

”Vom dezvolta parteneriatul cu Oikodomos pentru a extinde serviciile asigurate, pentru a cuprinde toate satele din zona Supur, Bogdand și Hodod. Putem face aici un model de bune practici, care să fie preluat și de alte fundații. Sistemul social din Olanda este foarte bine dezvoltat, iar cu sprijinul partenerilor olandezi putem prelua cât mai mult din experiența lor” – a afirmat Adrian Ștef.

1279 vizite
Distribuie pe