Locale Altele
Luni, 9 Decembrie 2019
Luni, 9 Dec 2019
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentLocaleInternInternaţionalCelebrităţiPink BlogŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
E groasă! Petre Roman şi-a prezentat manelista rudelor din Spania
vdtonline  - Joi, 4 Septembrie 2008
Nu a trecut nici măcar o săptămână de când presa mondenă arunca pe piaţă o „bombiţă”: Petre Roman s-a dus în Spania fără iubită.
 
A lăsat-o pe Silvia singură şi neconsolată. Iar de aici până la a prognoza sfârşitul unei relaţii pe care oricum multă lume a considerat-o nepotrivită a mai fost un singur pas. Din nou însă clevetitorii s-au pripit. Şi au pornit de la o informaţie falsă.

Fostul idol al fetelor de la Apaca pare să-şi fi găsit jumătatea perfectă, în ciuda diferenţei de vârstă (avantaj ea) şi educaţie (avantaj el). Cum deja povestea dragostei tomnatice a devenit prea cunoscută pentru ca fostul premier să îşi mai ascundă sentimentele, Petre a decis să ia taurul de coarne şi pe Silvia de mână şi să purceadă la a o prezenta rudelor sale din Spania. Nici vorbă aşadar ca iubita înlăcrimată să îi fi făcut semne de rămas-bun la aeroport, văzându-l pe Don Pedro cum zboară spre tărâmul coridei. Ea l-a însoţit cuminte şi drăgăstoasă în periplul iberic.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de fostul coleg de partid al lui Traian Băsescu. „Am fost într-o semivacanţă în oraşul Santander, acolo unde s-a născut mama mea şi unde am foarte multe rude. Pe lângă mai multe vizite, am participat în primele zile şi la o conferinţă pe tema migraţiei, acolo unde am apărat cauza românilor emigranţi în Spania. Bineînţeles că am fost însoţit de iubita mea, Silvia, în toate vizitele pe care le-am făcut verilor, unchilor şi altor rude pe care le am în oraşul din Nordul Spaniei”, a dezvăluit Petre Roman pentru cotidianul gratuit Ring.

O declaraţie care face lumină nu doar asupra vacanţei, ci şi asupra sentimentelor care îl animă pe fostul premier pentru manelista care i-a răpit inima. „Iubita mea” - spus chiar pentru presă - iată un semn clar că şi dragostea aparent imposibilă poate fi trainică. Iar când cineva îşi prezentă rudelor sufletul pereche este un gest care deja te duce cu gândul la o apropiată căsătorie. Să ne pregătim să spunem „Casă de piatră”? La câte piedici a depăşit dragostea dintre Petre Roman şi Silvia Chifiriuc, ar fi un sfârşit logic. Sau un nou început.
1688 vizite
Distribuie pe