"Cel mai fierbinte export românesc", aşa o consideră americanii pe Alina Puşcău, pe care au ales-o pentru coperta celui mai recent număr al Playboy USA. Plecată de mai bine de zece ani din ţară, Alina a ajuns astfel prima româncă pe coperta celei mai cunoscute reviste pentru bărbaţi patronată de celebrul Hugh Heffner.
Cei de la Playboy au ales-o pe româncă pentru a sărbători zece ani de la lansarea revistei în România.
Manechin, cântăreaţă şi actriţă aspirantă, Alina Puşcău este aproape necunoscută publicului român, însă peste hotare s-a remarcat în prezentările Victoria"s Secret şi pe coperta revistelor Vogue, Elle şi Harper"s Bazaar.
Şi-a câştigat notorietatea prin relaţiile pe care le-a avut cu miliardarul Jeffrey Epstein - despre care să spune că a intervenit în favoarea ei pentru a ajunge unul din îngerii de la Victoria"s Secret, cu fostul pilot de formula 1 Eddie Irvine, dar mai ales prin idila cu starul din Fast& Furios, Vin Diesel, relaţie care a făcut-o cunoscută şi publicului român.
O dată idila încheiată, Alina a povestit că l-a cunoscut pe actor la Paris, pe când ea avea 18 ani. După doar doi ani, relaţia s-a încheiat pentru că - spune Puşcău - el voia copii şi familie, iar ea nu era dispusă să renunţe la cariera de model.
Acum este logodită cu Brett Ratner care a semnat regia pentru trilogia "Rush Hour", "X-Men: The last stand" şi la o serie de videoclipuri pentru Madonna, Mariah Carey, P. Diddy şi Jessica Simpson. Deşi Ratner a fost bănuit că este gay şi relaţia cu românca este de fapt o înţelegere reciproc avantajoasă - el o promovează pe ea şi scapă de bănuielile de homosexualitate -, cei doi susţin că s-au logodit şi se pregătesc să-şi întemeieze o familie. Dar încă nu au stabilit nimic.
Alina Puşcău îşi doreşte să ajungă actriţă însă şi-a amânat debutul în lumea filmului pentru că s-a lansat pe piaţa muzicală, cu un remix după piesea "Dragostea din tei" a celor de la O-Zone. Videoclipul este semnat, bineînţeles, de Brett Ratner.
Alina Puşcău a mai pozat pentru coperta Maxim USA şi Maxim Germania, aici alături de alte două modele românce: Beatrice Chiriţă şi Cristina Dumitru.