Unde eşti, copilărie?
Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO
CAUTAWebsatumareonline.ro
O nouă pastilă va prelungi milioane de vieţi cu doar un dolar pe lună
Noua tabletă este de mulţi ani un vis al doctorilor. Medicamentele pe care le conţine, printre care şi aspirina, costă însă foarte puţin, ceea ce a întârziat orice iniţiativă de finanţare din partea industriei farmaceutice, scrie publicaţia “The Guardian”.
Acum, cu sprijinul asociaţiilor britanice Wellcome Trust şi British Heart Foundation, o echipă internaţională de cercetători se află la doar câţiva ani distanţă de împlinirea acestui vis. Ei au trecut cu bine peste dificultăţile combinării a patru medicamente într-o singură tabletă, aceasta fiind realizată apoi, sub numele de botez Red Heart, de marea companie farmaceutică indiană Dr. Reddy’s.
“Am petrecut câţiva ani încercând să convingem companiile să investească în acest proiect, dar nu am ajuns nicăieri.
Întregul lor model de business se bazează pe oamenii care plătesc câteva sute de lire sterline pe an pe cel mai nou medicament blockbuster. O pastilă ce îmbină medicamente bine consolidate înjumătăţeşte riscurile cardiovasculare şi poate fi disponibilă pentru 20 de lire sterline (n.r. - în jur de 25 de euro) pe an este văzută, astfel, drept o ameninţare”, explică Anthony Rodgers, de la Universitatea din Auckland, liderul proiectului medical.
Tableta combină aspirina, un medicament pentru scăderea colesterolului, un inhibitor pentru reducerea hipertensiunii şi tiazida (diuretic), care are deja o reputaţie bună în lupta împotriva bolilor cardiovasculare. 700 de voluntari din şase ţări vor fi supuşi unei sesiuni de teste de 12 săptămâni, iar dacă totul va merge ca uns, alte 5.000-7.000 de persoane vor fi implicate în experiment la sfârşitul anului. Candidaţii tipici pentru noua tabletă sunt bărbaţii de 55 de ani şi femeile puţin mai în vârstă decât ei, care fumează. Şi asta pentru că fumatul, supraponderabilitatea şi lipsa de activitate sunt cei mai frecvenţi generatori ai bolilor cardiovasculare.
În momentul de faţă, medicii prescriu un cocktail de medicamente pacienţilor supuşi acestui risc, mai ales celor care au suferit un atac de cord. Cu toate acestea, unii oameni nu merg la doctor, iar alţii nu se pot obşnui cu un regim ce combină mai multe medicamente. În ţările cu venit mediu, precum India şi Brazilia, bolile cardiovasculare se înmulţesc constant pe măsură ce aceste state împământenesc obiceiurile occidentale. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 17 milioane de oameni din întreaga lume mor de pe urma atacurilor de cord şi a celor cerebrale, 80% dintre decese având loc doar în ţările în curs de dezvoltare. Entuziaştii cred însă că tableta Red Heart, administrată zilnic, ar putea reduce morţile cu 50% la costul de doar un dolar pe lună. Tags: pastila minuneprelungireviata
În toamna anului trecut a fost un mic scandal de presă în legătură cu golirea lacului artificial de la Mujdeni, atunci când reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor s-au supărat pe cei de la Primăria Oraşu Nou că au luat această iniţiativă fără aprobarea lor. Dorinţa conducerii primăriei a fost să cureţe fundul lacului, ce seamănă acum cu o groapă de gunoi scufundată în mâl. Final de proiect transfrontalier pentru monitorizarea păsărilor
Luni, 12 Decembrie 2011 La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Urziceni conferinţa de închidere a proiectului „Dezvoltarea unui sistem transfrontalier de monitorizare a păsărilor şi a unei baze de date on-line”. Proiectul finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, a fost demarat la începutul anului de către Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare în parteneriat cu Societatea Ornitologică Ungară. Cantgrip, vaccinul românesc împotriva noii gripe
Marti, 22 Septembrie 2009 Primele tranşe de vaccin împotriva virulsului A/H1N1 vor fi realizate până în data de 28 octombrie, anunţă Institutul de cercetare-dezvoltare pentru Microbilogie şi Imunologie "Cantacuzino" (INCDMI), iar începând cu 21 noiembrie, medicamentul urmează să primească autorizaţia de punere pe piaţă.
O fetiţă de un an este însărcinată cu fratele ei
Miercuri, 09 Septembrie 2009 O întâmplare şocantă a uimit medicii chinezi, care au descoperit că o fetiţă de doar un an este însărcinată, scrie cotidianul britanic The Sun.
Speranţe pentru bolnavii de SIDA
Sambata, 05 Septembrie 2009 Cele două decenii de cercetări pentru descoperirea vaccinului care să prevină SIDA par să nu fi rămas în cele din urmă fără ecou, odată cu identificarea a doi anticorpi puternici capabili să atace toate cauzele identificate ca fiind la originea cumplitei maladii.