Dacia va prezenta la salonul auto de la Geneva un model concept, au declarat, ieri, surse din cadrul Dacia-Renault, care au confirmat şi veridicitatea unor fotografii ale maşinii apărute miercuri pe internet.
„Dacia va prezenta un concept la Geneva, însă nu pot să spun dacă acesta prefigurează viitorul SUV Dacia sau alt model. Pot să confirm că fotografiile de tip teaser apărute pe internet au fost lansate de la centru de către Renault şi că sunt reale”, a afirmat sursa citată.
Primul site care a prezentat imagini cu noul model Dacia a fost moto.onet.pl, fotografiile fiind preluate imediat şi de alte site-uri de specialitate. Fotografiile sunt de genul teaser, care lasă să se vadă doar anumite detalii de design ale modelului, fără să fie dezvăluită imaginea întregii maşini. Site-urile scriau că modelul „este un coupe” şi că „ar putea fi prezentat la salonul auto de la Geneva”.
SUV sau coupe?
Din anumite unghiuri, conceptul Dacia seamănă cu un automobil coupe, însă detaliile de design sugerează masivitate, specifică unui SUV.
Dacia urmează să înceapă producţia unui SUV în a doua parte a acestui an, lansarea pe piaţă fiind planificată pentru sfârşitul lui 2009 sau începutul lui 2010.
Prin urmare este de aşteptat ca modelul concept care va fi prezentat la Geneva să dezvăluie trăsăturile generale ale viitoarei Dacia SUV.