Folosită încă din Evul Mediu, cromoterapia reprezintă un mijloc de combatere a diverselor maladii. Mai mult, numeroase studii au demonstrat că anumite culori au efecte puternice asupra psihicului, care acţionează într-un mod benefic asupra sănătăţii. Terapeuţii spun că unele culori stimulează activitatea biologică a organismului, iar altele, dimpotrivă, o frânează.
În cromoterapie se utilizează anumite radiaţii luminoase pe partea de corp afectată. ”Această terapie este mai specială. Persoanele care aleg acest tip de tratament trebuie să completeze o fişă în care să menţioneze care sunt zonele care provoacă dureri”, spune terapeutul Mihaela Florescu.
Specialistul completează că această terapie se face cu ajutorul unui aparat cu cap circular, care acţionează asupra zonei afectate printr-o bombardare cu fascicule luminoase ale căror culori se schimbă la un interval de câteva secunde. „Indiferent de culoare, scopul acestora este de a relaxa, pe lângă alte beneficii”, adaugă terapeutul Florescu.
O astfel de şedinţă durează între 30 şi 60 de minute, în funcţie de afecţiunile fiecăruia. Specialiştii recomandă acest tip de tratament de două-trei ori pe săptămână. Un pachet de zece şedinţe costă 350 de lei.
Cromoterapia nu este recomandată persoanelor care au leziuni la nivelul dermei, sau suferă de anumite boli de piele. De asemenea, tratamentul nu este recomandat femeilor care au sterilet.
Violetul măreşte autostima, iar roşu stimulează activitatea
Terapeuţii spun că şi culorile hainelor, camerei în care stăm sau obiectelor care ne înconjoară modifică starea de spirit. „În cromoterapie, violetul măreşte autostima şi demnitatea, echilibrează tulburările nervoase şi mentale, reduce ritmul cardiac şi induce somnul”, explică terapeutul Mihaela Florescu. În plus, această culoare echilibrează nivelul sărurilor minerale din organism, stimulează activitatea splinei şi combate reumatismul. Culoarea roşu stimulează activitatea şi vitalitatea.
„Are un efect benefic asupra ficatului şi splinei. Contrar aşteptărilor, roşu este indicat şi persoanelor care suferă de depresie sau de bronşite cronice”, explică specialistul Florescu. De asemenea, această culoare este indicată şi persoanelor care au probleme digestive.
Portocaliu stimulează vitalitatea şi bucuria. „Acest ton combate problemele respiratorii”, completează Mihaela Florescu. Galbenul este culoarea responsabilă cu energia musculară, dar în acelaşi timp această culoare stimulează mentalul, este indicată persoanelor introvertite, deoarece întăreşte sistemul nervos. Verde are un rol sedativ şi calmant, posedă calităţi relaxante. De asemenea, reduce ritmurile biologice, stimulate în exces.
Verdele este indicat în hiperexcitabilitate, iritabilitate, atacurile nervoase şi durerile de cap cronice. În plus, acest ton reechilibrează întregul organism şi are o acţiune tonifiantă asupra sistemului nervos.
Albastru ajută la diminuarea tensiunii nervoase, eliminarea ideilor obsesive şi în consecinţă creşterea stabilităţii emoţionale. „Această culoare poate fi folosită şi pe post de cicatrizant al leziunilor cutanate, mai ales că previne infectarea lor”, completează terapeutul Mihaela Florescu. În acelaşi timp, albastru combate gripa, reglează tensiunea arterială şi reduce temperatura copilului.