Unde eşti, copilărie?
Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO
CAUTAWebsatumareonline.ro
A apărut o nouă pastilă care măreşte apetitul sexual al femeilor
Libertatea - Marti, 17 Noiembrie 2009
Specialiştii companiei germane “Boehringer Ingelheim” au elaborat un medicament nonhormonal care măreşte apetitul sexual al femeilor.
Pentru a descoperi efectele medicamentului, specialiştii au efectuat un studiu pe 2.000 de femei aflate în perioada de premenopauză şi care suferă de dorinţă sexuală hipoactivă, cărora le-a fost administrat zilnic o doză de flibanserin.
În urma declaraţiilor acestora de la finalul experimentului, cercetătorii au descoperit că numărul orgasmelor a crescut în medie de la 2,8 pe lună la 4,5.
Cercetătorii nemţi au elaborat acest nou medicament şi pentru că studiile cu privire la efectul pastilelor gen Viagra asupra femeilor au arătat că aceste substanţe nu au efecte afrodisiace şi în cazul doamnelor.
Reprezentanţii companiei “Boehringer Ingelheim” susţin că medicamentul va putea fi lansat pe piaţă în doi-trei ani. Tags: femeiapetitsexual
Wrapmama-s Shop (fostul Greenbaby) este un magazin online unde veti gasi produse atent alese si testate. Ne dorim ca purtarea bebelusilor si folosirea scutecelor lavabile sa fie cat mai populare in randul parintilor cu copii mici, de aceea, in magazinul Wrapmama veti gasi o ampla selectie de mijloace de purtare de calitate excelenta si de scutece refolosibile moderne si frumoase. Oamenii care NU SESIZEAZĂ SARCASMUL sau MINCIUNA ar putea SUFERI de o BOALĂ PSIHICĂ RARĂ
Marti, 19 Aprilie 2011 Demenţa frontotemporalăafectează regiunile creierului implicate în procese complexe cum ar fi personalitatea sau comportamentul. Cei care suferă de această boală pot manifesta schimbări bruşte de dispoziţie, sunt nesociabili şi mai uşor de păcălit, scrie Time.com. Un bărbat din patru mimează orgasmul. Rezultatul unui studiu care dărâmă un mit
Miercuri, 23 Februarie 2011 Femeile nu sunt singurele care mimează plăcerea în pat, informează site-ul livescience.com. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Kansas, 25 la sută dintre bărbaţi mimează orgasmul. Aceeaşi cercetare mai arată că numărul femeilor care îşi mint partenerul în privinţa atingerii punctului culminant este în creştere. Masajul cu ciocolată alungă stresul şi depresia
Miercuri, 19 Ianuarie 2011 Masajul cu ciocolată este terapia potrivită pentru persoanele stresate, dar şi pentru cele cu pielea deshidratată. Ciocolata este cunoscută pentru efectul de "bine" pe care-l transmite. Prin conţinutul de teobromină, acest desert stimulează producerea de endorfine, substanţe care, la rândul lor, cresc activitatea serotoninei - neurotransmiţătorul stării de bine. Zece legi noi care vor afecta Sănătatea în 2011
Miercuri, 05 Ianuarie 2011 În acest an, vom avea card de sănătate, mai puţine internări în spitale, coplată la medicul de familie, medicul specialist şi la investigaţii medicale. Planurile anunţate pentru sistemul de sănătate în acest an aduc cheltuieli mai mari pentru mulţi români, însă ar trebui să aducă şi mai multă ordine în cheltuirea banilor publici.